Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a anunţat, luni, pe Facebook, măsurile propuse de PSD în criza energiei. Ea spune că social-democraţii pledează pentru ”un mix de propuneri care să includă reglementarea, astfel încât facturile la electricitate şi gaz să redevină şi să rămână suportabile pentru populaţie şi economie, inclusiv iarna viitoare”. ”Soluţiile PSD au fost transmise guvernului, însă ministerul Energiei are responsabilitatea iniţierii/propunerii oficiale a întregului pachet, aşa după cum inclusiv premierul i-a cerut, repetat, ministrului de resort”, mai spune Firea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Soluţii concrete pentru rezolvarea crizei facturilor la energie. Pledăm pentru un mix de propuneri care să includă reglementarea, astfel încât facturile la electricitate şi gaz să redevină şi să rămână suportabile pentru populaţie şi economie, inclusiv iarna viitoare. Simultan, este obligatorie mărirea capacităţilor de producţie, astfel încât România să capete independenţă energetică, lucru posibil în câţiva ani”, a scris Gabriela Firea. 

Ea a continuat: ”Nu vrem să ne obişnuim cu facturi uriaşe, dublate, triplate, chiar de 4 ori mai mari, la energie! Acesta este mesajul ferm al PSD!”. 

Potrivit ministrului Familiei, ”soluţiile PSD au fost transmise guvernului, însă ministerul Energiei are responsabilitatea iniţierii/propunerii oficiale a întregului pachet, aşa după cum inclusiv premierul i-a cerut, repetat, ministrului de resort”. 

”Este fundamentală rezolvarea cauzelor, respectiv anularea efectelor liberalizării haotice şi în condiţii de penurie a pieţei, care a generat şi a amplificat actualul dezastru. Dacă nu se opreşte sarabanda creşterilor nestăvilite ale preţurilor la electricitate şi gaz, inflaţia va continua să crească şi va amplifica suferinţa populaţiei şi a economiei”, mai scrie Firea. 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu afirma, recent, că Marcel Ciolacu a afirmat că a fost făcută o liberalizare haotică pe piaţa energiei, fără a fi anticipată această criză mondială, el arătând cî preţul la energie pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi pentru zona casnică trebuie să rămână aşa cum este reglementat în ordoanţa existentă, iar dacă nu este găsită o altă soluţie, măsura trebuie prelungită până în luna aprilie. Ciolacu a mai spus că atât el, cât şi PSD, nu vor accepta să fie „pompierii de serviciu”.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.