Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a afirmat, la prezentarea luni a punctului de vedere al Parlamentului privind conflictul între Guvern şi Legislativ sesizat de către Executiv pe marginea depunerii moţiunii de cenzură în sesiune extraordinară, că în Constituţie nu este precizat dacă retragerea încrederii Guvernului de către Parlament poate fi făcută doar la un anumit moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am venit să susţin punctul de vedere asupra pe aşa-zisul conflict constituţional invocat de prim-ministru. Am aflat lucruri noi. În Constituţie se precizează foarte clar la 113 alineatul 1 faptul că plenul reunit al Camerelor este cel care retrage încrederea Guvernului, fără a preciza o dată când. Atâta timp cât Guvernul poate fi învestit în sesiuni extraordinare sau în sesiuni ordinare, la fel eu nu am găsit un paragraf în Constituţie care să precizeze dacă retragerea încrederii Guvernului poate fi făcută doar la un anumit moment. Datorită situaţiei sanitare deosebite în care ne aflăm, în toată perioada de vară au exista continuu sesiuni extraordinare. Timp de două luni de zile au fost sesiuni extraordinare. În toată această perioadă au fost adoptate legi, o parte au fost promulgate, altă parte au venit către dumneavoastră pe a putea fi controlate din punct de vedere constituţional. Am aflat astăzi că dacă Doamne fereşte ar fi fost adoptată în perioada de vară această moţiune de cenzură am fi asistat la un blocaj instituţional. Nu, acesta e rolul Parlamentului”, a declarat Florin Iordache la şedinţa de luni a CCR, unde au fost prezentate opiniile de către părţile implicate în conflictul juridic de natură constituţională.

El a adăugat că secretarul de stat din Guvern spune că „nu a fost adoptată sau respinsă moţiunea de cenzură”.

„Asta pentru că partidele aflate la guvernare sau care sprijină guvernarea nu au asigurat cvorumul şedinţei. Iată că acum constatăm că Guvernul nu doreşte să vadă dacă mai beneficiază de încrederea Parlamentului”, a completat Iordache.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că moţiunea de cenzură este doar în competenţa Parlamentului nu şi a Guvernului şi astfel „nu există un conflict atâta vreme cât atribuţia juridică aparţine exclusiv Parlamentului”.

„Nu intră în sfera conflictului juridic de natură constituţională sesizarea autorului”, a conchis vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. 

CCR are în discuţie luni conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, sesizat de Executiv privind depunerea moţiunii de cenzură în sesiune extraordinară. Moţiunea nu a fost votată în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului din 31 august din lipsă de cvorum.

Guvernul arată, în punctul de vedere transmis Curţii, că depunerea moţiunii de cenzură în sesiune extraordinară încalcă principiul stabilităţii guvernamentale. „Se poate ocoli cu uşurinţă interdicţia ca aceiaşi semnatari să nu poată susţine mai mult de o moţiune de cenzură într-o sesiune parlamentară”, argumentează Executivul.

„Guvernul are nevoie de stabilitate în ce priveşte funcţionarea sa, respectiv de previzibilitate sub aspectul măsurilor sancţionatorii pe care Parlamentul le poate adopta împotriva Guvernului, moţiunea de cenzură aşa cum este aceasta reglementată de art.113 din Constituţie, fiind una dintre acestea. Pe de altă parte, Guvernul are un rol politic care se transpune nu numai în sfera exclusiv executivă, ci şi în relaţie cu celelalte autorităţi publice, din care hotărâtoare este acţiunea sa în relaţia cu puterea legiuitoare, prin conlucrarea cu Parlamentul, cu respectarea principiului loialităţii instituţionale atât de către o putere, cât şi de cealaltă.”, arată Guvernul, în punctul de vedere transmis CCR pentru susţinerea sesizării referitoare la neconstituţionalitatea moţiunii de cenzură.

Reprezentanţii Executivului afirmă că, „având în vedere că numărul de sesiuni extraordinare nu este limitat, prin depunerea unei moţiuni de cenzură în afara perioadei în care Parlamentul este întrunit în sesiune extraordinară, se poate ocoli cu uşurinţă interdicţia imperativă din Constituţia României, ca aceiaşi semnatari să nu poată susţine mai mult de o moţiune de cenzură respinsă în aceeaşi sesiune parlamentară”.

„Or, dacă semnatarii nu pot susţine de două ori o moţiune de cenzură respinsă într-o sesiune care durează până la 6 luni, nu ar trebui admis ca aceştia să poată depune oricâte moţiuni de cenzură pe perioada cuprinsă între sesiunile parlamentare ordinare, prin convocarea de sesiuni extraordinare multiple şi succesive. O astfel de conduită ar reprezenta o fraudare a obiectivului urmărit de legiuitorul constituant, acela de a asigura stabilitatea Guvernului”, conform sursei citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.