Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a declarat, miercuri, că Ministerul Finanţelor nu a restituit banii companiilor, pe primele 3 luni, aproape 2 miliarde de lei. Asta înseamnă că în continuare revenim la metehne vechi, pe care ei le-au eliminat în 2020, acela de a nu plăti la timp facturile, a mai spus el, cerând Finanţelor să prezinte situaţia deconturilor pentru concediile medicale, de exemplu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este pentru prima oară, în 12 ani, când deficitul creşte faţă de aceeaşi lună a anului precendent. Este un deficit foarte mare pentru luna martie, de 6 miliarde de lei şi vine în contextul în care, totuşi, nu s-au restituit banii companiilor, pe primele trei luni de zile, aproape 2 miliarde de lei mai puţin decât am restituit anul trecut”, a spus preşedintele Senatului.

Florin Cîţu a precizat că ”asta înseamnă că în continuare revenim la metehne vechi, pe care ei le-au eliminat în 2020, acela de a nu plăti la timp facturile”.

”Ar fi bine ca Minsterul Finanţelor să prezinte situaţia deconturilor pentru concediile medicale, de exemplu, cum stăm acolo”, a mai afirmat Cîţu, arătând că companiile au nevoie de lichidităţi şi nu poţi să prezinţi o situaţie economică, pe spatele acestor companii.

”Îmi este teamă că din nou privaţii sunt cei care vor suporta costurile unor măsuri pe care ei nu le-au susţinut de la început”, a spus Cîţu, precizând că se vorbeşte despre speculă în România unde este economie de piaţă. ”Trebuie să vedem, mai este antreprenorul un erou, aşa cum era în guvernarea liberală din 2020 şi 2021, sau nu mai este un erou? Eu văd că se duce spre antreprenorul este un infractor şi iarăşi nu sunt de acord cu acest lucru”, a afirmat el.

Florin Cîţu a mai spus, despre creşterile de preţuri, că în România sunt două instituţii care, prin politicile lor, pot să alimenteze creşterea preţurilor sau să reducă preţurile, şi aici e vorba de Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor.

”Ce poate Ministerul Finanţelor să facă este să dea un semnal clar că va reduce deficitul în acest an şi eu vă garantez sută la sută că preţurile vor scădea”, a afirmat Florin Cîţu, precizând că acelaşi lucru se poate spune despre Banca Centrală, dacă îşi asumă dobânzi pozitive, iar atunci inflaţia va scădea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.