Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a declarat, miercuri, la sosirea la Senat, că nu ştie despre o schimbare a sa din funcţie. ”Nu m-a sunat nimeni. Despre ce vorbim? Eu nu am această informaţie, preşedintele partidului nu m-a sunat, secretarul general nu m-a sunat”, a spus el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ştiţi foarte bine că aceste decizii sunt ale PNL, eşti preşedintele Senatului cu sprijinul Partidului Naţional Liberal”, a spus el, întrebat dacă este pregătit de schimbarea de la şefia Senatului. 

Despre motivele schimbării, şi anume declaraţiile făcute, care au încplcat Statutul partidului, Cîţu a spus că ”sunt aceleaşi declaraţii de anul trecut, când candida împotriva lui Ludovic Orban”. ”Sunt aceleaşi declaraţii împotriva unor măsuri populiste, nu s-a schimbat nimic”, a afirmat el. 

”Despre ce vorbim, că nu m-a sunat nimeni. Despre ce vorbim? Eu nu am această informaţie, preşedintele partidului nu m-a sunat, secretarul general nu m-a sunat”, a spus Cîţu, la sosirea la Senat. 

Întrebat dacă are ceva să îşi reproşeze, Cîţu a arătat: ”Uitaţi-vă la activitatea Senatului, că este mai bună, mai multe vizite, o vizită oficială în SUA, după 11 ani”. 

Florin Cîţu a fost întrebat de ce are cea mai scurtă carieră politică, el a răspuns: ”Cum cea mai scurtă? Din 2016 până acum? Şi sunt încă în politică. Domnul Grindeanu a fost mai puţin”. 

Senatorii PNL au fost convocaţi, miercuri dimineaţa, într-o şedinţă a grupului, în ultima zi a sesiunii parlamentare. Potrivit unor surse liberale, este posibilă schimbarea din funcţie a preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, în urma declaraţiilor critice făcute de acesta, în ultima perioadă, la adresa coaliţiei şi a PSD.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.