Senatorul PNL Florin Cîţu susţine că proiectul de modificare a statutului BNR, iniţiat de Liviu Dragnea Dragnea şi Şerban Nicolae este neconstituţional, iar, în plus, pentru modificări la statutul BNR trebuie notificată Banca Centrală Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Banca, aurul şi teleormăneanul! Nu vă speriaţi. Nu vă duceţi după fentă. Inepţia de proiect de modificare a statutului BNR, susţinută de marii specialişti bancari internaţionali Dragnea şi Şerban Nicolae, nu poate fi adoptat pentru că încalcă Constituţia. Proiectul de lege încalcă art 130 şi art 131 al Tratatului de Funcţionare a UE care este parte a Constituţiei României. Nu mai spun că trebuia notificată BCE pentru modificări la statutul BNR”, precizează Florin Cîţu pe Facebook.
  
El susţine că „proiectul conţine numai prostii care arată clar că cei doi autori habar nu au ce au semnat”. 
  
„Să vă spun ce nu ştiaţi, autorii acestui proiect nu sunt doar domnii Socol şi Vâlcov ci şi grupul organizat şi foarte vocal care pune presiune pe BNR de câteva luni. În ceea ce-i priveşte pe iniţiatorii legii este foarte clar că simpla participare la întâlnirile în care conducerea BNR dă lecţii de economie nu este suficientă. #CititulNuAOmoratPeNimeni Tentativa lor ieftină şi complet analfabetă economic de a-l prezenta pe liderul PSD că pe un român adevărat care repatriază aurul, este doar un bluf. Nu mai păcăleşte pe nimeni. Liviu şi Şerban, de ce nu faceţi un proiect de lege să aduceţi aurul de la Moscova înapoi? Se supără şefu’?”, mai scrie sentorul PNL. 
  
Cîţu precizează, de asemenea, că rezervele sunt internaţionale pentru că sunt ţinute în instrumente denominate în alte monede decât lei. Dacă se schimbă din “administrarea rezervelor internaţionale” în “administrarea rezervelor” atunci BNR este forţată să ţină rezerva doar în lei. „Ăsta da management al riscului”, adaugă el.
  
Senatorul PNL mai arată că proiectul de lege îi da voie băncii centrale să se joace cu rezerva în aur exclusiv pentru a obţine profit. „Domnii autori şi domnii iniţiatori, atunci când tranzacţionezi se fac şi pierderi. Atunci să vă văd. Vă supăraţi că a crescut ROBOR şi vreţi să fie mai stabil dar vreţi mai multă volatilitate în administrarea rezervelor valutare. Sunteţi voi siguri că asta vreţi?”, adaugă Cîţu.
 
Liderul PSD Liviu Dragnea şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus, miercuri, la Senat, pentru dezbatere în regim de urgenţă, un proiect de modificare a Legii privind Statutul Băncii Naţionale a României, prin care stabilesc aducerea în ţară a rezervelor de aur ale BNR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.