Premierul interimar Florin Cîţu o acuză, joi, pe Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătăţii, că nu a avizat şi semnat la timp un contract în valoare de peste 4,7 milioane de euro care ar fi permis decontarea a zeci de mii de teste de coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Premierul Florin Cîţu a susţinut, joi, într-o conferinţă de presă, că a existat, în iulie, o linie de finanţare deschisă de Comisia Europeană în vederea asigurări accesului la certificatele verzi COVID.  

Ministerul Sănătăţii a depus o aplicaţie, în 2 iulie, care a fost analizată şi aprobată, pentru suma de 4,7 milioane de euro, pentru decontarea a peste 88.000 de teste PCR şi peste 89.000 teste rapide antigen.  

Potrivit premierului, decontarea testelor se putea realiza doar în corelare cu eliberarea certificatelor verzi pentru persoanele solicitante.  

În ceea ce priveşte semnarea contractului de finanţare, premierul interimar susţine că documentul a fost trimis în luna august spre avizare, iar Direcţia Juridică a discutat în repetate rânduri ”cu ministrul Sănătăţii de la acel moment, de necesitatea semnării urgente”.  

”Contractul a fost returnat Direcţiei Juridice, neavizat, în 7 septembrie. Aceşti bani au fost pierduţi pentru că ministrul de la acel moment nu a dat curs acestui lucru”,  afirmat premierul.  

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.