Eugen Tomac, după debarcarea lui Cristian Diaconescu de la şefia PMP: Crede în AUR? Să-şi ia lucrurile şi să se ducă în AUR, nu este nicio tragedie

Eugen Tomac, după debarcarea lui Cristian Diaconescu de la şefia PMP: Crede în AUR? Să-şi ia lucrurile şi să se ducă în AUR, nu este nicio tragedie

Noul lider PMP Eugen Tomac susţine că dacă fostul preşedinte al partidului Cristian Diaconescu crede în AUR, atunci să meargă la AUR, el precizând că este "o mare minciună" că există cinci filiale PMP care ar dori fuziunea cu partidul condus de George Simion.

Tomac a declarat luni la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că fostul lider al partidului Cristian Diaconescu ar trebui să spună care sunt cele cinci filiale care ar dori fuziunea cu AUR, el îndemnându-l totodată pe Diaconescu să se înscrie în AUR.

"Este o mare minciună că ar exista filiale ce vor fuziunea cu AUR. Cel care a făcut acest enunţ ar trebui să spună care sunt filialele la care face referire. Nu mai tolerăm din acest moment nici o abatere de la disciplina de partid", a afirmat Tomac.

Totodată, Eugen Tomac l-a acuzat pe Cristian Diaconescu că a convocat un Colegiu Naţional PMP cu o zi înainte de congres şi că la reuniunea respectivă l-a adus pe "asociatul" Simion pentru a şantaja partidul.

"Este inacceptabil un asemenea comportament. Crede în AUR? Să-şi ia lucrurile şi să se ducă în AUR, nu este nici o tragedie. Aşa a spus: Doar cu mine mergeţi şi doar eu negociez cu AUR. Ori ne respectăm, ori fiecare mergem pe drumul lui", a adăugat noul lider PMP, Eugen Tomac.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră