Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat miercuri, la baza Mihail Kogălniceanu, că Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus. Pentru ca Ucraina să câştige şi focul să înceteze, preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia, a precizat el, arătând că puterile europene vor fi prezente la această masă aducând garanţii de securitate şi elemente ce ţin de resortul lor. Vom continua să susţinem Ucraina, pentru a o ajuta să se apere, să se lupte, pe plan economic şi financiar, pe plan umanitar şi vom continua să primim pe pământ european aceşti refugiaţi care fug din calea războiului, a mai spus preşedintele Franţei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Despre afirmaţia că Rusia nu trebuie umilită, făcută de preşedintele francez, preşedintele Emmanuel Macron a afirmat că ”în faţa războiului decis de Rusia împotriva Ucrainei şi a poporului ucrainean, poziţia Franţei şi a Europei este clară din prima zi”. 

”Mai întâi să facem totul pentru a împiedica acest război şi am acţionat în acest sens, şi apoi să sancţionăm în mod unitar Rusia şi am acţionat încă din prima zi, pe care am desemnat-o încă din prima zi ca reponsabilă pentru acest război şi pentru această greşeală politică, morală şi istorică”, a spus Macron. 

Preşedintele Franţei a arătat că au ştiut, sub preşedinţia pranceză, să menţină unitatea europenilor şi să decidă cât mai repede primul pachet de sancţiuni. 

”Încă de la începutul conflictului am luate şase serii de sancţiuni, până la ultima, care sancţionează aproape în întregime aprovizionarea cu petrol rusesc. În mod foarte clar, vom continua să susţinem Ucraina, pentru a o ajuta să se apere, să se lupte, pe plan economic şi financiar, pe plan umanitar şi vom continua să primim pe pământ european aceşti refugiaţi care fug din calea războiului. Aceasta este poziţia Franţei, fără niciun fel de complezenţă şi fără niciun fel de compromis, dar dorim să construim şi pacea, ceea ce înseamnă că la un moment dat focul trebuie să înceteze şi discuţiile să se reia”, a spus Emmanuel Macron. 

El a precizat că a reafirmat că ”europenii împărtăţesc acelaşi continent, şi geografia este încăpăţânată”.

”Rusia va rămâne aceolo unde a fost şi ieri şi va fi şi mâine. Rusia este o putere de temut şi noi nu dorim să avem un război cu poporul rus şi că dorim să îl nimicim mâine, cum s-a spus în unele ocazii, de către alţii. Noi nu am spus acest lucru dar, pentru ca Ucaina să câştige şi focul să înceteze, trebuie să negociem. Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi şi noi prezenţi la această masă aducând garanţii de securitate şi elemente ce ţin de resortul nostru. Aceasta este realitatea, va trebui să se întâmple la un moment dat şi niciun discurs excesiv nu trebuie să ne umbrească viitorul”, a mai spus Macron. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.