Serviciul Român de Informaţii (SRI) s-ar fi implicat în "construirea" mai multor dosare penale, între care dosarul Belina, a susţinut fostul şef al SPP Dumitru Iliescu, joi, la audierile din Comisia parlamentară de control al SRI. El a spus că persoanele vizate în aceste dosare erau incomode pentru "statul paralel” şi s-a dorit înlăturarea lor din zonele de decizie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am făcut referire la modul în care s-au întocmit unele dosare penale şi am abordat dosarele Voicu, Voiculescu, Olguţa Vasilescu, Greblă, dar şi dosarul Belina. Elementul comun al lor este implicarea SRI în construirea acestor dosare", a spus generalul în rezervă Dumitru Iliescu, la finalul  audierilor din Comisia parlamentară de control al SRI.

Întrebat de jurnalişti ce interes avea SRI în construirea acestor dosare, Dumitru Iliescu a răspuns: "Pentru că au fost vizate persoane care erau incomode şi în general pentru cele care erau incomode se căutau căi de a fi scoase din zona de decizie politică, administrativă".

De asemenea, întrebat de când ştia despre dosarul Belina, Dumitru Iliescu a spus că el a aflat prima dată despre acest dosar în 20 august.

Generalul în rezervă Dumitru Iliescu, fost şef al SPP în anii 90, a mai declarat, în Comisia parlamentară de control al SRI, că se pregăteşte un nou "caz Belina", în care ar urma să fie vizaţi patru miniştri, între care ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, la finalul audierilor, preşedintele comisiei, Claudiu Manda.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.