Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că la întâlnirea cu magistraţii de la Cotroceni, Klaus Iohannis i-a pronunţat numele şi a spus în mod clar că legile justiţiei au fost făcute special pentru el. Dragnea susţine că acesta a fost ”un mesaj dur” către conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în ceea ce-l priveşte şi a precizat că nu crede că va avea parte de un proces corect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele Iohannis a arătat încă odată că dumnealui consideră instituţiile din justiţia română ca fiind în subordinea preşedintelui. Ăsta este primul lucru grav. Al doilea lucru grav este că la acea întâlnire mi-a pronunţat numele, în mod direct şi foarte clar, spunându-le celor prezenţi la întâlnire că legile justiţiei sunt făcute pentru a scăpa Dragnea de puşcărie. Astea sunt cuvintele spune de Klaus Werner Iohannis în faţa preşedintei Înaltei Curţi, în faţa preşedintei CSM, în faţa unor asociaţii de magistraţi din România”, a declarat Liviu Dragnea, cu referire la întâlnirea dintre Klaus Iohannis şi reprezentanţii magistraţilor.

Dragnea susţine că ”majoritatea au respins acest tip de abordare”.

”Sunt din ce în ce mai mulţi magistraţi care îşi apără independena şi care apără indepndenţa justiţiei. Pentru mine este foarte clar că mesajul a fost dur, transmis către ICCJ în ceea ce mă priveşte, şi sunt întrebat din când în când dacă am încredere că va fi un proces corect. Nu am încredere”, a mai spus Dragnea.

Klaus Iohannis a avut, miercuri, la Cotroceni, consultări cu reprezentanţi ai magistraţilor pe tema justiţiei.

Preşedintele CSM, Lia Savonea, spune că dezbaterea de la Cotroceni nu rezolvă problemele justiţiei, "care sunt complexe, recurente şi constante în timp", iar cadrul în care a avut loc nu era cel menit să realizeze acest deziderat, adăugând că există riscul ca justiţia să fie folosită în scop politic.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.