Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Parlament, că a avut o discuţie pozitivă cu preşedintele Klaus Iohannis după ceremonia de depunere a jurământului de către miniştrii Mihai Fifor şi Gheorghe Şimon, urmând ca într-un termen rezonabil să aibă loc o întâlnire la care să paticipe şi premierul Mihai Tudose şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi în care să se discute chestiuni care vizează politica externă şi cea de înzestrare a armatei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Nu am discutat foarte multe lucruri pentru că a fost vorba doar de câteva minute, dar şi eu şi domnul Tăriceanu, şi s-a lăsat de înţeles şi din partea preşedintelui, şi domnul prim-ministru a susţinut că la un moment dat ar trebui să avem o întâlnire în patru să discutăm despre mai multe lucruri care trebuiesc decise de cele patru instituţii, cel puţin, care sunt valabile şi pentru această toamnă şi pentru anul viitor şi pentru 2019”, a spus Liviu Dragnea, întrebat ce a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis, după ceremonia de depunere a jurământului de la Palatul Cotroceni.

Liderul social-democraţilor şi-a exprimat speranţa că întânirea va avea loc cât mai curând posibil.

„Sper să aibă loc această întâlnire într-un termen rezonabil, pentru că va fi o întâlnire importantă, atât în ceea ce priveşte politica de înzestrare a armatei, sprijinul penntru industria de apărare, pregăirea mandatului din 2019, precum şi discuţia despre 2018. A fost o discuţie pozitivă din punctul meu de vedere, sper să se realizeze această întâlnire cât de curând”, a conchis preşedintele PSD.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.