Preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus sâmbătă că a discutat în urmă cu două săptămâni cu fostul ministru al Cercetării Nicolae Burnete şi ştie că avea nişte motive pentru demisia sa. Dragnea a precizat că i-a spus atunci lui Burnete că ar fi bine să rămână în funcţie, iar acesta i-ar spus că se mai gândeşte. Liderul PSD a adăugat că săptămâna viitoare va discuta în partid despre cine va prelua portofoliul de la Cercetare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Eu am avut o discuţie cu domnul Burnete cred că acum două săptămâni. Avea nişte motive, eu i-am spus că din punctul meu de vedere ar fi bine să rămână, pentru că a început nişte lucruri şi e bine să le ducă la capăt. A spus că se mai gândeşte. A avut o discuţie cu doamna prim-ministru, mi-a spus doamna prim-ministru, miercuri cred, la şedinţa de Guvern. Au stabilit că vor discuta din nou luni. Între timp a intervenit asta. Eu regret că domnul Burnete a plecat din Guvern, e un om onest şi un om priceput”, a declarat sâmbătă seară, după CEx, Liviu Dragnea.

El a spus că săptămâna viitoare ca discuta în partid despre cine va prelua funcţia de ministru al Cercetării.

Ministrul Cercetării Nicolae Burnete şi-a anunţat vineri demisia, fiind primul membru al Cabinetului Dăncilă care recurge la acest gest. Anunţul a fost făcut în contextul în care miniştrii Cabinetului Dăncilă ar urma să fie evaluaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.