Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a fost gazda preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care s-a aflat timp de două zile la Timişoara în vizită oficială. Fritz a anunţat că reacţia oaspetelui a fost una de uimire şi entuziasm.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
”În plimbarea cu Preşedintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, i-am arăta frumuseţea şi bogăţia Timişoarei. Timişoara este un oraş viu, autentic şi dinamic. I-am arătat emblematicul balcon al Operei, locul zero al Revoluţiei din 1989, am vizitat Domul Catolic din Piaţa Unirii, dar şi Sinagoga din Cetate. A vorbit cu comunităţile Timişoarei, cu elevii de la Lenau. Am mers la Cazarma U, unde are loc una din cele mai reprezentative expoziţii de sculptură din Capitală, care duce Timişoara în avangarda culturală europeană”, a scris vineri, pe pagina sa de Facebook, Dominic Fritz.
 
Edilul a subliniat că Frank-Walter Steinmeier a fost uimit şi entuziasmat deopotrivă, deoarece ideile preconcepute despre România sunt atele comparativ cu realitatea.
 
”Iar reacţia lui şi a delegaţiei care l-a însoţit a fost una de uimire şi de entuziasm, pentru că ideile preconcepute despre România, despre Banat, sunt cu totul altfel faţă de realitatea pe care o trăim aici. Timişoara este o inspiraţie şi cred că a reuşit să îl inspire şi pe domnul Preşedinte. 
Mi-a spus că este impresionat de faptul că noi convieţuim cu foarte multe etnii aici, dar şi efervescenţa din oraş, faptul că sunt extrem de mulţi tineri pe stradă. Aseară a fost la o terasă şi a fost uimit ca într-o zi de joi să vadă un oraş aşa de animat”, a mai scris Fritz.
 
Dominic Fritz a subliniat că este prima vizită oficială, la Timişoara, a unui şef de stat, după 20 de ani. 
 
”Este prima vizita a unui şef de stat după două decenii, în Timişoara, şi asta aduce o validare a faptului că suntem un oraş pe harta diplomatică a Europei, suntem un oraş relevant pentru astfel de vizite de stat şi aduce un plus de vizibilitate a noastră în lume”, a mai scris Fritz.
 
Preşedintele Germaniei s-a aflat în România, într-o vizită ofifcială de trei zile. El a fost primit de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni şi a vizitat împreună cu preşedintele României municipiul Sibiu. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.