Aproape jumătate dintre primarii municipiilor şi ai sectoarelor Capitalei, 51 la număr, au probleme cu legea, cei mai mulţi fiind acuzaţi de corupţie. Dintre aceştia, 25 vor un nou mandat, inedite fiind cazurile lui Cătălin Cherecheş, candidat din arest la Primăria Baia Mare, dar şi al lui Adrian Domocoş, candidat la Primăria Beiuş, rămas fără drepturi electorale cu două zile înaintea scrutinului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din cele 109 mari primării din România (cele 103 municipii, inclusiv Bucureşti, şi cele 6 sectoare ale Capitalei), în aproape jumătate - 51 - sunt edili cu probleme în justiţie. Dintre aceştia, 46 au probleme de ordin penal, fiind fie condamnaţi, fie urmăriţi penal, iar 5 au fost găsiţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate. În aproape toate cazurile este vorba despre acuzaţii de corupţie. Primarul PNL din Codlea, Cătălin Muntean, a avut probleme în justiţie, însă nu din cauza corupţiei, fiind condamnat la doi ani cu suspendare pentru ucidere din culpă în urma unui accident de muncă.

În ceea ce priveşte lista completă a celor 51 de primari cu probleme în justiţie, aceasta este formată din 4 primari demişi de prefecţi, 9 care şi-au dat demisia, 14 suspendaţi (dintre care unul este în arest preventiv) şi 24 care sunt în continuare în funcţie.

Astfel, aproximativ un sfert dintre primarii de municipii din România şi-au pierdut, într-un fel sau altul, funcţia în ultimii 4 ani, de la alegerile locale din 2012, ca urmare a problemelor penale.

În pofida problemelor din justiţie, jumătate dintre cei 51 de primari vor să obţină un nou mandat la alegerile de duminică. Printre aceştia, sunt nume cunoscute, precum Marian Vanghelie (trimis în judecată pentru luare de mită), George Scripcaru (trimis în judecată pentru luare de mită), Romeo Stavarache (cercetat în mai multe dosare de corupţie şi condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu), Robert Negoiţă (urmărit penal de DNA pentru evaziune) sau Lia Olguţa Vasilescu (urmărită penal pentru luare de mită şi spălare de bani). Un caz special este cel al primarului suspendat al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care va candida pentru un nou mandat deşi se află în acest moment în arest preventiv, fiind acuzat de luare de mită.

Şi fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, acuzat de abuz în serviciu, a dorit să candideze la alegerile locale din 5 iunie pentru a redeveni edil, însă instanţa i-a blocat candidatura. După mai multe contestaţii făcute, el a reuşit totuşi să intre pe lista de candidaţi la Consiliul Local al Sectorului 4.

Unii dintre primarii care candidează pe 5 iunie şi au probleme în justiţie s-au înscris în cursă deşi au pierdut mandatul, fie ca urmare a demisiei, fie prin demitere, sau sunt suspendaţi, având interdicţie de a exercita funcţia. Un astfel de caz este cel al fostului primar UDMR din Miercurea Ciuc, Raduly Robert-Kalman, care a demisionat în iunie 2015, după ce a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, transmiţând că acesta este "un gest de onoare şi de normalitate". La finalul lunii mai, Raduly şi-a depus din nou candidatura, susţinut de UDMR.

Unii dintre candidaţii cu probleme în justiţie şi-au depus candidatura ca independenţi, fără a mai fi susţinuţi de partidele din care fac parte, sau au găsit partide care să îi susţină. De exemplu, George Scripcaru la Braşov (ales din partea PDL în 2012 şi trecut la PNL), Romeo Stavarache la Bacău (ales din partea PNL în 2012), Dorin Florea la Târgu Mureş (ales din partea PDL în 2012 şi trecut la PNL) sau Aurel Simionescu la Brăila (ales din partea PSD în 2012) vor candida acum ca independenţi. Marian Vanghelie, în schimb, ales în 2012 primar PSD la Sectorul 5, a preluat conducerea PDS, din partea căruia candidează, iar fostul social-democrat Nicolae Diaconu - primar în Curtea de Argeş, urmărit penal pentru abuz în serviciu - va candida din partea unui partid local: PAM (Partidul pentru Argeş şi Muscel). Alţii sunt în continuare susţinuţi de către formaţiunile din care au făcut parte, precum Raduly Robert-Kalman (UDMR) la Miercurea Ciuc, Lia Olguţa Vasilescu la Craiova şi Robert Negoiţăla Sectorul 3 (PSD).

O situaţie aparte este cea a primarului în funcţie din municipiul Beiuş, Adrian Domocoş. Acesta era cercetat în mai multe dosare de corupţie şi era suspendat din funcţia de primar, dar şi-a depus din nou candidatura la alegerile de duminică. Vineri, însă, cu doar 2 zile înainte de alegerile locale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Adrian Domocoş la doi ani şi o lună de închisoare cu suspendare şi interzicerea drepturilor electorale. Astfel, el nu va putea fi validat în funcţie în eventualitatea în care va câştiga alegerile, potrivit AEP, însă numele său rămâne în continuare pe buletinele de vot.

Astfel, lista completă a primarilor cu probleme în justiţie sau cu ANI, dar care şi-au depus din nou candidatura, este următoarea: Marian Vanghelie - Sectorul 5 (suspendat din funcţie), Cătălin Cherecheş - Baia Mare (suspendat din funcţie, în arest preventiv), Cristian Popescu Piedone - Sectorul 4 (demisie), George Scripcaru - Braşov (în funcţie), Romeo Stavarache - Bacău (în funcţie), Dorin Florea - Târgu Mureş (în funcţie), Adriam Domocoş - Beiuş (suspendat şi condamnat definitiv, cu restrângerea drepturilor electorale), Sorin Manduc - Făgăraş (în funcţie), Cătălin Muntean - Codlea (în funcţie), Cornel Pistriţu - Băileşti (în funcţie), Daniel Ţuchel - Tecuci (în funcţie), Cornel Resmeriţă - Lupeni (suspendat), Constantin Sava - Urziceni (în funcţie), Radu Căpîlnaşiu - Zalău (în funcţie), Robert Negoiţă - Sectorul 3 (în funcţie), Lia Olguţa Vasilescu - Craiova (în funcţie), Aurel Simionescu - Brăila (suspendat), Nicolae Diaconu - Curtea de Argeş (în funcţie), Florin Cârciumaru - Târgu Jiu (în funcţie), Florin Cazacu - Bran (în funcţie), Dumitru Pantazi - Paşcani (în funcţie), Maria Precup - Regin (în funcţie), Antal Árpád András - Sfântu Gheorghe (în funcţie), Raduly Robert-Kalman - Miercurea Ciuc (demisie), Marius Stan - Galaţi (în funcţie).

Lista primarilor cu probleme în justiţie, dar care nu candidează pentru un nou mandat, este următoarea: Sorin Oprescu - Bucureşti (suspendat), Andrei Chiliman - Sectorul 1 (suspendat), Radu Nistor - Săcele (în funcţie), Daniel Boriga - Târgovişte (demis de Prefect), Mircea Guţă - Calafat (în funcţie), Ovidiu Nemeş - Sighetu Marmaţiei (în funcţie), Ion Manea - Orşova (în funcţie), Gheorghe Ştefan - Piatra Neamţ (demisie), Teodor Neamţu - Mediaş (în funcţie), Aurel Olărean - Rădăuţi (suspendat), Constantin Hogea - Tulcea (suspendat), Emilian Frâncu - Râmnicu Vâlcea (demise), Gheorghe Nichita - Iaşi (suspendat), Radu Mazăre - Constanţa (demisie), Iulian Bădescu - Ploieşti (demisie), Tudor Pendiuc - Piteşti (suspendat), Constantin Boşcodeală - Buzău (demis de Prefect), Mihai Stepănescu - Reşiţa (demisie), Alexandru Stoica - Slobozia (în funcţie), Dorin Dăneşan - Sighişoara (demis de Prefect), Minel Prina - Slatina (demisie), Cristian Duică - Roşiori de Vede (în funcţie), Constantin Constantinescu - Bârlad (demisie), Mezei Janos - Gheorgheni (suspendat), Neculai Onţanu - Sectorul 2 (suspendat) şi Laurenţiu Neghina - Oneşti (demis de Prefect).

În alcătuirea listei au fost luaţi în calcul primarii urmăriţi penal, trimişi în judecată sau condamnaţi (în primă instanţă sau definitiv), precum şi primarii găsiţi incompatibili de ANI, care fie au pierdut procesele, fie se află în continuare în instanţă, pentru a contesta raportul Agenţiei Naţionale de Integritate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.