Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu (USR), îl acuză, joi seară, pe Sorin Grindeanu, preşedintele PSD care era premier când a fost emisă Ordonanţa 13, că a vrut să adopte o lege cu dedicaţie, împotriva lui Dominic Fritz.
"Ura ca politica de stat. Asta vedem din ce în ce mai des, culmea de la cei care se autodeclară pro-europeni. Ura, împotriva lui Bolojan, a USR, a unor oameni care au făcut ceva concret pentru ţara asta şi, din ce în ce mai des, chiar şi împotriva cetăţenilor care nu votează PSD. Când a apărut celebra ordonanţa 13 terminam facultatea de drept şi am ieşit în stradă, revoltată de cum poate fi încălcat statul de drept. Revoltată că premierul de la acea vreme voia să dea o lege cu dedicaţie ca să favorizeze preşedintele PSD de la acea vreme", a scris, joi seară, pe Facebook, Diana Buzoianu.
Aceasta acuză că, "acum, mulţi ani mai târziu, culmea, aceeaşi persoană care era premier atunci, Sorin Grindeanu, a încercat, încă o dată, să dea o lege cu dedicaţie": "De data asta împotriva unui oponent politic: Dominic Fritz. Tot călcând în picioare Constituţia".
"O să-i mulţumesc, ironic, lui Sorin Grindeanu căci el este unul dintre motivele pentru care am decis să intru în politică şi uite că astăzi mi-a reamintit de ce am făcut pasul ăsta. În afară de lozinci, comunicate de presă şi bătăi cu pumnul în piept, ce a făcut PSD în ultimii ani? Când e ultima oară când PSD a făcut ceva real util pentru ţara asta? Că de plătit, plătim cu toţii preţul incompetenţei ultimilor 35 de ani de politică", a mai transmis Buzoianu.
Anterior, liderul USR, Dominic Fritz, a acuzat PSD că modificările aduse legii ANI, respinse joi în Parlament, au avut ca ţintă clară ca el să plece de la Primăria Timişoarei.
PSD, în schimb, a acuzat PNL, USR şi AUR că s-au coalizat şi nu au votat Legea ANI, sacrificând 770 de milioane de euro din PNRR, "ca să-l salveze pe Dominic Fritz".




























