În contextul invadării Ucrainei de către Rusia şi a discuţiilor despre securitatea energetică a României, deputata USR Cristina Prună explică cele trei măsuri simple pe care actuala putere trebuie să le adopte pentru a reduce dependenţa României de gazul rusesc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Coaliţia PSD-PNL ne arată că nu ştie să guverneze. Vedem pe zi ce trece că distrug orice perspectivă de investiţii în domeniul energetic. Cu un război la graniţă, e necesar să acţionăm urgent şi sistematic pe toate fronturile pentru a ne atinge securitatea aprovizionării cu produse energetice. Vestea bună este că există soluţii pentru creşterea producţiei de ţiţei şi gaze naturale în România pe termen mediu. Măsuri simple care să ne reducă dependenţa de gazul rusesc”, a afirmat Cristina Prună, printr-un comunicat de presă al USR.

Prima măsură, urgentă, constă în scoaterea la licitaţie a unor noi perimetre onshore şi offshore de petrol şi gaze pentru explorare, dezvoltare şi exploatare.

„De data asta pe bune, nu în glumă ca în 2019. Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) este o instituţie opacă, închisă cu cheia. O instituţie complet politizată şi ineficientă. Din anul 2010 nu au mai fost scoase la licitaţie noi perimetre pentru explorarea, dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze. Practic industria a fost blocată de la dezvoltare. În luna iulie 2019, ANRM anunţa public concesionarea operaţiunilor de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră a 22 de perimetre onshore şi 6 perimetre offshore, aşa numita rundă a XI-a. Acest anunţ urma să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, însă lucrurile s-au blocat la un moment dat în proces. Nu avem clarificări serioase nici până astăzi şi nici vizibilitate pe ce se va întâmpla”, precizează Prună.

O a doua măsură de natură să ducă la creşterea producţiei vizează simplificarea procesului birocratic de transfer de la un operator economic la altul al unor zăcăminte aflate în exploatare.

„În majoritatea cazurilor, transferul zăcămintelor de petrol şi gaze aflate în exploatare de la un operator la altul durează şi peste 1 an de zile. Ca orice lucru care trece prin filtrul statului român durează! Cum poate creşte astfel producţia de ţiţei şi gaze? Zăcămintele supuse acestor transferuri se află la maturitate şi necesită investiţii importante pentru a continua să fie rentabile economic. Un operator mai mic, care îşi asumă o astfel de investiţie, are tot interesul să îşi recupereze banii cât mai repede şi astfel ar contribui la creşterea producţiei”, explică deputata USR.

Nu în ultimul rând, autorităţile trebuie să încurajeze pe teritoriul României producţia de gaz natural lichefiat.

„Există sonde care pot scoate gaze naturale dar nu sunt conectate la reţeaua Transgaz. Costul dezvoltării de noi conducte care să preia gazul este extrem de ridicat. Statul ar trebui să stimuleze investitorii în vederea dezvoltării unor unităţi locale de lichefiere a acestor gaze naturale pentru a fi transportate către locaţiile unde pot fi utilizate. Prin astfel de măsuri România poate ieşi de sub dependenţa importurilor pe termen mediu şi avem şansa dezvoltării industriei locale. Însă, pentru actualii patrioţi de la cârma ţării este mai important populismul plafonărilor de preţ şi supraimpozitării, nu dezvoltarea industriei româneşti şi bunăstarea oamenilor”, concluzionează Cristina Prună, potrivit sursei citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.