Primarul Sectorului 5 Daniel Florea, candidat la o funcţie de vicepreşedinte în PSD, retras ulterior din cursă, s-a urcat pe scenă la Congresul de la Sala Palatului pentru a-i mulţimi lui Liviu Dragnea pentru că i-a oferit onoarea de a conduce organizaţia PSD Sector 5.
„Este o onoare să vorbesc astăzi la Congres. Este un lucru nemaipomenit şi vreau să-i mulţumesc domnului preşedinte Liviu Dragnea că a avut încredere să îmi dea onoarea de a conduce organizaţia PSD Sector 5. Am reuşit împreună să câştigăm primăria şi am avut cele mai bune rezultate”, a spus Daniel Florea.
Primarul Sectorului 5 a lăudat relaţia pe care o au primarii din Bucureşti, spunând că se înţeleg perfect.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
„Asta nu ar fi fost posibil fără oamenii dedicaţi din organizaţia din Bucureşti. Suntem toţi primarii prieteni şi colegi şi ne înţelegem perfect”, a spus Florea.
El a ţinut să-i mulţumească şi Gabrielei Firea: „Îi mulţumesc doamnei Gabriela Firea pentru modul în care înţelege să conducă o echipă şi să facă parte din ea. Este în acelaşi timp şi lider şi participant”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.