Prim-vicepreşedintele Pro România, Daniel Constantin, a declarat, miercuri, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că formaţiunea susţine temele propuse la referendum şi procesul de modificare a Constituţiei, dar a găsit şi alte aspecte care ar putea fi clarificate. Pro România este de acord ca un nou referendum să fie organizat în toamnă, odată cu alegerile prezidenţiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”L-am informat pe domnul preşedinte cu privire la faptul că noi am dori în acest proces de modificare a Constituţiei să cuprindem şi alte aspecte care sunt în momentul de faţă neclare, nu lucruri care necesită o consultare amplă a cetăţenilor şi o dezbatere amplă în Parlamentul României. Am înţeles necesitatea exprimată, şi de preşedinte, şi de cetăţeni ca aceste lucruri să fie implementate cât mai repede în Constituţie, de aceea cred că, dacă va exista o majoritate largă la nivelul Parlamentului, şi alte partide vor agrea o să prezentăm câteva puncte care trebuie modificate. I-am prezentat şi domnului preşedinte o să le discutăm şi cu ceilalţi colegi din Parlament absolut cu toate partidele politice să vedem dacă o să întâlnim o majoritate. În caz contrar, sigur că ne aliem aceste majorităţi care deja se prefigurează pentru modificarea Constituţiei în cele două puncte aşa cum poporul s-a exprimat”, a declarat, miercuri, Dacniel Constantin.

Acesta a expicat că Pro România consideră că în toamnă procesul de modificare a Constituţiei ar putea fi finalizat.

”Este un proces care va începe imediat la nivelul Parlamentului şi, cel mai probabil, se va finaliza spre sfârşitul acestui an, posibil chiar şi cu ocazia alegerilor prezidenţiale”, a mai spus Dacniel Constantin.
Acesta a explicat clarificările pe care Pro România le consideră necesare: să se stipuleze în Constituţie că România este stat NATO şi membră a UE, să se detalieze repectarea drepturilor tuturor românilor, din ţară şi străinătate şi să se clarifice ce înseamnă sintagma ”încălcări grave ale Constituţiei”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.