Premierul Viorica Dăncilă afirmă că există "nemulţumiri" şi "scenarii" apărute pe fondul unui "dezechilibru de moment pe care ieşirea ALDE de la guvernare l-a creat", dând asigurări că "guvernul îşi va face treaba în continuare". "Nu pot însă să nu remarc oportunismul care ne înconjoară în această perioadă. Ori de câte ori apare un context prielnic, există întotdeauna diverşi care se caţără politic pe el", spune Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Există zilele acestea o serie întreagă de nemulţumiri, de scenarii, toate apărute pe fondul unui dezechilibru de moment pe care ieşirea ALDE de la guvernare l-a creat. Vreau să ofer tuturor garanţia că guvernul îşi va face treaba în continuare, vom asigura o guvernare competentă până la capăt. Să nu aibă nimeni vreo urmă de îndoială. Noi nu ne jucăm şi nu facem un du-te-vino cu guvernul şi cu stabilitatea ţării, în funcţie de cum ne convine electoral", afirmă Viorica Dăncilă, marţi seară, într-o postare pe Facebook.

Ea susţine că principala sa preocupare este buna funcţionare a instituţiilor statului, care înseamnă stabilitate şi echilibru în societate.

"Nu pot însă să nu remarc oportunismul care ne înconjoară în această perioadă. Ori de câte ori apare un context prielnic, există întotdeauna diverşi care se caţără politic pe el şi uită complet ce ar trebui cu toţii să facem pentru România. Este expresia unei lipse de responsabilitate şi a unei disperări care fac rău ţării, fac rău oamenilor şi trebuie să înceteze", adaugă Dăncilă.

Ea îi mulţumeşte Ramonei Mănescu "pentru că a dat dovadă de asumare şi maturitate, prin decizia sa de a pune pe primul loc interesul românilor".

"Dacă ALDE ar fi avut mai mulţi ca doamna Mănescu, astăzi nu ne-am fi aflat aici. Le mulţumesc şi celorlalţi membri ai guvernului care au demonstrat maturitate în situaţia de faţă. Cunosc personal mulţi oameni responsabili, nu doar în PSD, ci şi în celelalte partide, care se identifică cu această atitudine a noastră. Cu o nouă echipă guvernamentală, vom merge înainte pentru a ne îndeplini promisiunile. Cine nu are curaj să îşi asume guvernarea, n-ar trebui să aibă nici curajul de a veni şi a mai cere voturi vreodată. Sunt multe de făcut şi noi vom rămâne aici, să le facem. Celorlalţi le dorim succes în campanie. Eu rămân în continuare alături de români, pentru că oamenii merită lideri maturi şi responsabili", mai spune Dăncilă.

Miniştrii ALDE au demisionat din Guvern, cu excepţia Ramonei Mănescu, care a anunţat că va rămâne în funcţia de ministru al Afacerilor Externe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.