Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Constanţa, că nu se va discuta despre remaniere guvernamentală la şedinţa Comitetului Executiv de la finalul acestei săptămâni, întrucât nu a fost realizată evaluarea miniştrilor. Activitatea acestora va fi analizată prin prisma programului de guvernare, a mai spus Dăncilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Viorica Dăncilă a fost întrebată, vineri, la Constanţa, despre o eventuală remaniere guvernamentală şi a negat că va fi luată în discuţie la finalul acestei săptămni.

”Nu se va vorbi la acest Comitet Executiv de remaniere guvernamentală. După cum ştiţi, am spus că se va face o evaluare a fiecărui ministru, în funcţie de programul de guvernare. Nu am făcut încă această evaluare, deci nu putem vorbi de o remeniere guvernamentală”, a răspuns Dăncilă.

Întrebată dacă este mulţumită de activitatea miniştrilor, a spus că doar după ce va face evaluarea va putea răspunde la această întrebare.

”Acest lucru pot să-l spun în urma evaluării pe care o fac, comparativ cu sarcinile îndeplinite, cu obiectivele îndeplinite din programul de guvernare. Până nu văd această foaie de parcurs a fiecărui ministru, dacă a fost îndeplinită, nu pot să fac anumite precizări”, a mai spus Dăncilă. 

Ea a precizat că evaluarea se va face în cadrul Coaliţiei.

”Suntem un guvern politic şi este normal că evaluarea să se facă în cadrul Coaliţiei şi să discut cu co-preşedinţii Coaliţiei”, a mai spus premierul. 

Şcoala politică de vară a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate (OFSD) are loc în aceste zile la Mamaia, iar pentru sâmbătă este programată şedinţa Comitetului Executiv, la Neptun. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.