Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu a declarat, luni, că liberalii vor participa la votul pentru învestirea Guvernului Cioloş, dar nu vor vota.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Vreau să anunţ public că noi am decis în seara aceasta într-o şedinţă de Birou Executiv că noi nu vom vota la plen. Opţiunea este «prezent », nu votez şi la comisii ne vom abţine. Deci, nu vrem să facem ce au făcut colegii de la USR, să ne ridicăm din bancă şi să votăm împotriva colegilor cu care am guvernat şi cu care sperăm ca în viitor să mai putem guverna”, a declarat, luni seară, Dan Vîlceanu la Digi24. 
 
Acesta susţine că ceea ce fac reprezentanţii USR, cerând liberalilor să renunţe la nominalizarea lui Florin Cîţu, este ”cenzură”.  
 
”Nu ţi se poate cere să renunţi la preşedintele partidului pe care tocmai l-ai ales”, a mai afirmat Vîlceanu, adăugând că, dacă liberalii ar permite acest lucru, ar putea să-şi ceară dizolvarea la tribunal.  
 
Întrebat cum vor realiza liberalii majoritatea, în cazul unor noi consultări la Cotroceni, Vîlceanu a afirmat: ”Noi ne bazăm pe o susţinere pe care o avem şi acum din partea UDMR şi a minorităţilor şi împreună vom strânge 180 de voturi. Ne mai trebuie 54 de voturi şi putem avea un guvern. (...) Vom negocia în Parlamentul României cu parlamentari”.  
 
Candidaţii propuşi de Dacian Cioloş pentru funcţiile de miniştri vor fi audiaţi marţi de comisiile de specialitate, iar miercuri la ora 10.00 este programat votul.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.