Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că nu crede că Nicuşor Dan, primarul ales al Capitalei, se va înscrie în PNL, dar dacă, totuşi, va decide să facă acest pas, ”mergem mai departe”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu cred, pentru că el a fost consecvent în acest mesaj pe care l-a transmis, că are un proiect pentru Bucureşti, pentru noul Bucureşti, în care a reuşit să convingă partea dreaptă a eşicherului politic bucureştean, partea majoritară, după cum s-a văzut la aceste alegeri, să fie susţinut şi nu cred că la momentul acesta va face opţiune politică într-o direcţie sau alta”, a declarat Dan Barna, la Digi24, joi seară, întrebat despr o eventuală înscrierea lui Nicuşor Dan în PNL.

Barna a mai adăugat că miza pentru partidul său este ca proiectele USR - Plus să devină realitate.

”Dacă va decide (Nicuşor Dan - n.r.) să meargă într-un alt partid, evident, mergem mai departe. Miza pentru colegii noştri consilieri în Primăria Generală şi în Primăria de Sector este ca proiectele USR - Plus să devină realitate şi să susţinem şi proiectele primarului ales, Nicuşor Dan, prin care Bucureştiul poate să devină acea metropolă modernă despre care am vorbit de atâtea ori în campanie”, a mai precizat Barna

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.