Consiliul Suprem de Apărere a Ţării (CSAT) se reuneşte marţi, de la ora 12.00, în şedinţa trimestrială ordinară, preşedintele Klaus Iohannis afirmând că ordinea de zi conţine "lucruri uzuale" şi nu este nimic "senzaţional".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şedinţa CSAT a apărut pe programul oficial al Guvernului. Administraţia Prezidenţială nu a prezentat încă programul oficial al reuniunii, acesta fiind aşteptat în cursul zilei de luni.

Aflat la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis a precizat că şedinţa este una ordinară. "Sunt lucruri absolut uzuale, este şedinţa aferentă trimestrului trei. Nu sunt lucruri senzaţionale", a spus şeful statului.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Ultima şedinţă a CSAT a avut loc pe 26 iulie şi a avut pe ordinea de zi inclusiv subiectul prezenţei navale NATO la Marea Neagră.

Pe masa CSAT ar mai putea ajunge un memoriu al organizaţiilor APADOR-CH, ActiveWatch, Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet şi Centrului de Resurse Juridice, care au transmis o scrisoare în care spun că sistemul informatic este "un adevărat Big Brother", care, în lipsa unor măsură de garantare a drepturilor oamenilor sau de limitare a accesului, ar putea duce la abuz. Cele patru ONG-uri arată, în documentul transmis Comisiei Europene, Ministerului Fondurilor Europene, premierului, Ministerului Comunicaţiilor, Comisiei de control a SRI şi CSAT, că sunt îngrijorate din cauza unui proiect de supraveghere în masă implementat de Serviciul Român de Informaţii (SRI), cu o finanţare europeană.

Şedinţa de marţi va fi prima la care va participa şi Dragoş Tudorache în calitate de ministru de Interne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.