Consilierul prezidenţial pe probleme economice, Cosmin Marinescu, afirmă că actualele propuneri fiscale ale PSD au venit "în cascadă", fără dezbateri şi fără studii de impact, în condiţiile în care economia românească are nevoie de stabilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El face aceste aprecieri în contextul în care, în 2013, pe blogul său, a publicat un articol în care vorbea despre varianta desfiinţării impozitului pe profit şi înlocuirea lui cu unul pe cifra de afaceri.

"O soluţie sistemică ar putea fi desfiinţarea impozitului pe profit. S-ar putea trece, de pildă, la o formă de impozitare mult mai simplă de aplicat şi, în mod necesar, favorabilă şi mediului de afaceri. De exemplu, un impozit elementar de 1-2% asupra cifrei de afaceri sau chiar în regim regresiv! E simplu, la fiecare 100 de lei încasaţi, 1 leu intră în buzunarul statului. Uşor de conceput, de calculat şi de administrat, odată ce s-ar simplifica poate peste un sfert din Codul fiscal actual", scria Marinescu, în 2013, pe vremea când era consilier al ministrului Finaţelor Publice, Florin Georgescu.

Marinescu, acum consilier al preşedintelui Iohannis, afirmă că în articolul din 2013 erau "idei în reflecţie şi exerciţiu contrafactual vis-a-vis de complexitatea năucitoare a fiscalităţii existente".

"De la idei în reflecţie la generarea de politici este cale lungă. Propunerile fiscale actuale, pentru că încă nu le putem denumi politici, au venit în cascadă, în absenţa unei anumite concepţii sistemice, fără dezbateri cu partenerii sociali şi fără studii de impact riguroase", spune consilierul prezidenţial.

Cosmin Marinescu subliniază acum că este nevoie de stabilitate în economie.

"Astăzi economia are nevoie de stabilitate şi predictibilitate fiscală, motiv pentru care o asemenea schimbare de profunzime a sistemului fiscal, ambiţioasă în raport cu sistemele fiscale contemporane, trebuie studiată cu mare atenţie şi evaluată din perspectiva implicaţiilor asupra tuturor sectoarelor economiei", scrie el, pe blog.

Toate firmele din România vor plăti, de la 1 ianuarie 2018, un impozit pe cifra de afaceri în locul impozitului pe profit, care va dispărea, prevede noul program de guvernare al coaliţiei PSD-ALD. Măsura, o mare noutate fiscală, aduce beneficii statului, care încasează bani indiferent dacă firmele fac sau nu profit, şi dezavantajează puternic companiile, care vor plăti sume tot mai mari pe măsură ce se dezvoltă.

Noul program de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE, redactat odată cu formarea noului guvern condus de Mihai Tudose, conţine noutăţi majore comparativ cu programul de guvernare realizat pentru guvernul Grindeanu. În materie fiscală, execuţia bugetară modestă din primele cinci luni i-a făcut pe liderii PSD să amâne aplicarea unor măsuri promise încă din campania electorală pentru acest an, precum introducerea voucherelor de vacanţă pentru bugetari de la 1 iulie, noul termen propus fiind cel târziu finalul anului 2018, în timp ce reducerea TVA de la 19% la 18% este amânată până în 2019, adică cu un an. Programul de guvernare al noului guvern pune capăt ideii impozitului global pe gospodărie, promiţând, în schimb, reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, de la 1 ianuarie 2018, odată cu creşterea salariului minim la 2.000 lei - faţă de 1.510 lei în prima variantă - şi reducerea numărului de taxe la 50, din care 10 pentru persoane fizice şi 40 pentru firme.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.