Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, la Palatul Cotroceni, consultări cu reprezentanţii PNL, USR, UDMR, PMP şi ai minorităţilor naţionale. Prima formaţiune care a venit la Palatul Cotroceni a fost PNL, urmată de USR. La ieşirea de la întâlnire, liberalii au spus că nu au o propunere de premier, că Dacian Cioloş rămâne prima opţiune şi că este nevoie de cineva care să unească dreapta, în timp ce liderul USR a afirmat, după consultări, că formaţiunea sa continuă să suţină ideea unei guvernări oneste şi transparente, dar rezultatele alegerilor fac varianta Dacian Cioloş una ”prea puţin probabilă”, astfel că USR este pregătită de opoziţie. La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus, după consultările cu preşedintele, că Uniunea caută parteneri pentru a pune în aplicare programul politic al formaţiunii, dar nu se poate şti în acest moment cum va arăta majoritatea parlamentară şi noul Guvern, în timp ce liderul PMP, Traian Băsescu, i-a transmis preşedintelui că formaţiunea sa vrea să fie parte a oricărei soluţii politice "anti-PSD", fie la guvernare, fie în opoziţie, şi i-a avansat propunerea ca el să fie premier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE 18.44: Pambuccian, după consultări: Rezultatul alegerilor e clar, e o glumă ca PSD să rămână în opoziţie

Liderul grupului minorităţilor din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian, a declarat miercuri, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că rezultatul alegerilor parlamentare este clar, astfel încât mecanismele prevăzute de legislaţie pentru desemnarea prim-ministrului pot să se aplice ”aproape pe pilot automat”.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Suntem în faţa unor alegeri care au fost extrem de clare din punctul de vedere al votului. Să se aplice mecanismele din legislaţie aproape pe pilot automat. Noi sperăm să urmeze un Guvern care să continue politicile de dezvoltare a etnicităţii, a diversităţii şi care să nu aibă sincope în aplicarea acestor politici. Este o chestiune minimală pe care şi grupul vechi şi cel care va urma o are ca dorinţă”, a declarat Pambuccian la finalul consultărilor.

Întrebat dacă crede că PSD ar putea rămâne în opoziţie, Pambuccian a calificat întrebarea drept ”o glumă”. "Este o glumă. Ar însemna să existe un Guvern minoritar şi ar fi foarte greu de guvernat în condiţiile astea”, a apreciat varujan Pambuccian.

Pambuccian a adăugat că nu poate discuta în acest moment despre nume de prim-miniştri, având în vedere că nu are un mandat din partea grupului său parlamentar, el nefiind încă legal constituit.

UPDATE 17.58: Băsescu: Susţinem orice soluţie politică anti-PSD. I-am spus lui Iohannis că sunt cel mai bun premier

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că formaţiunea sa vrea să fie parte a oricărei soluţii politice "anti-PSD", fie la guvernare, fie în opoziţie, şi precizează că i-a avansat şefului statului propunerea ca el să fie premier.

"Am avut o discuţie pe care nu o considerăm neapărtat o consultare în vederea formării Guvernului, ci o discuţie de tatonare. Am înţeleles foarte bine de ce preşedintele a dorit să facă această discuţie premergătoarea validării Parlamentului. În ceea ce ne priveşte, l-am informat pe domnul preşedinte că suntem şi facem parte şi vom face parte din orice soluţie politică anti-PSD, ori la guvernare, ori în opoziţie", a spus Băsescu.

Întrebat dacă susţine formarea unei coaliţii de dreapta, aşa cum a sugerat PNL, Băsescu a răspuns afirmativ.

"Dacă se va face (coaliţia - n.r.), noi o vom susţine, şi, aşa cum am spus, sunt cel mai bun premier pe care îl poate avea dreapta", a spus Băsescu.

Întrebat dacă a prezentat această variantă şi la consultări, Băsescu a conformat: "Domnul preşedinte ştie. I-am spus că sunt cel mai bun premier".

Traian Băsescu a precizat şi că PMP susţine aplicarea legii împotriva unui premier care este condamnat penal.

El a adăugat că proiectele de la care porneşte PMP sunt reducerea Parlamentului la 300 de parlamentari, revenirea la un vot direct pentru şefii de CJ şi revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

UPDATE 17.19: Băsescu, la consultările cu Iohannis: Pe vremea mea se putea dormi în fotolii. Acum e mai auster, mai nemţesc

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, miercuri, la consultări, delegaţia PMP, liderul formaţiunii, fostul şef de stat Traian Băsescu, glumind că "pe vremea lui", când în salonul unde au loc consultările erau fotolii, invitaţii "aveau posibilitatea să doarmă", iar acum atmosfera e mai "austeră" şi mai "nemţească".

După ce Klaus Iohannis i-a salutat pe liderii PMP şi i-a invitat să se aşeze, Traian Băsescu s-a uitat la preşedinte şi i-a spus, râzând: "Pe vremea aveau posibilitatea să doarmă în fotolii".

Băsescu a făcut referire la faptul că, în mandatul său de preşedinte, în sala în care aveau loc consultări erau fotolii, nu scaune şi birou, aşa cum se întâmplă în acest moment. Iohannis i-a răspuns lui Băsescu zâmbind: "Acum treaba e... E mai puţin confortabil".

"E mai austeră. Mai nemeţească", a continuat Traian Băsescu.

Din delegaţia PMP fac parte Traian Băsescu, Eugen Tomac, Robert Turcescu, Valeriu Steriu şi Cristian Diaconescu.

UPDATE 16.53: Kelemen, după consultări: Legea care interzice persoanelor condamnate penal să fie membri ai Guvernului trebuie respectată

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, la Cotroceni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că legea care interzice persoanelor condamnate penal să fie membri ai Guvernului trebuie respectată.

”Daca vă referiţi la legea din 2001 referitoare la cine poate să facă parte din Guvern, sigur, ea trebuie respecată, nu poate fi pusă în paranteză nicio lege (...) Legea trebuie respectată, nu poate fi ocolită de nimeni”, a declarat preşedintele UDMR.

Kelemen a adăugat însă că sunt mai multe legi privitoare la protecţia minorităţilor care nu sunt respectate în România.

”Dar aşa ar trebui respectată şi legea învăţământului, care nu este respectată şi nimeni nu păţeşte nimic. Aşa ar trebui respectate şi celelalte legi care nu sunt respectate în România şi nimeni nu vorbeşte despre aceste aspecte, inclusiv legea privind folosirea limbii materne. Toate legile sunt obligatorii. Nu sunt unele mai facultative şi altele mai obligatorii”, a precizat Kelemen Hunor.

UPDATE 16:08 - Consultările preşedintelui Iohannis cu UDMR au început

Delegaţia UDMR care a venit la Palatul Cotroceni este compusă din trei persoane: preşedintele Kelemen Hunor, secretarul general Kovacs Peter şi preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, Biro Rozalia.

După întâlnirea cu UDMR, şeful statului va mai avea discuţii cu PMP şi cu grupul minorităţilor.

UPDATE 13:13 - Nicuşor Dan: Cioloş este o variantă de premier prea puţin probabilă. USR nu va vota un Guvern în jurul PSD

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, la Cotroceni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că formaţiunea sa continuă să suţină ideea unei guvernări oneste şi transparente, dar rezultatele alegerilor fac varianta Dacian Cioloş una ”prea puţin probabilă”, astfel că USR este pregătită de opoziţie.

”Noi dorim pentru România o guvernare onestă, o guvernare transparentă, o guvernare pentru binele comun şi nu pentru binele personal. Dacă acest tip de guvernare nu este posibil, mergem să facem opoziţie pentru binele românilor. Am transmis foarte ferm că USR nu va vota un Guvern format în jurul PSD, nu va vota un Guvern format în jurul lui Liviu Dragnea. Nu este admisibil pentru România ca Guvernul să fie condus de un prim-ministru condamnat penal”, a spus Nicuşor Dan.

Întrebat dacă Dacian Cioloş rămâne opţiunea USR, liderul formaţiunii a confirmat, însă a precizat că rezultatele alegerilor nu sunt favorabile pentru un asemenea proiect.

”Este evident că am spus preşedintelui că am susţinut şi continuăm să susţinem această variantă, numai că rezultatele din numărul de mandate din Parlament fac din această variantă o variantă prea puţin posibilă”, a spus el.

Nicuşor Dan a adăugat că această consultare a fost una ”preliminară”, iar preşedintele Iohannis a transmis că va mai urma o rundă după convocarea Parlamentului, după care va fi desemnat şi premierul.

Liderul USR a mai spus că preşedintele Iohannis i-a felicitat pentru intrarea în Parlament.

UPDATE 12:17 - Delegaţia USR este condusă de Nicuşor Dan

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, la Palatul Cotrocnei, în prima rundă de consultări pentru formarea noului Cabinet, delegaţia USR, condusă de Nicuşor Dan. Din delegaţia Uniunii Salvaţi România fac parte preşedintele Nicuşor Dan, vicepreşedinţii Cristian Ghica şi Roxana Wring, precum şi reprezentanţi ai filialelor cu cele mai bune rezultate: Manuel Costescu, deputat ales pentru Diaspora, şi Levente Elek, preşedintele filialei Cluj.

UPDATE 11:57 - Liberalii au discutat cu Iohannis şi despre alegeri. Turcan: Am prezentat ce nu a funcţionat, PNL poate învăţa din greşeli

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat, miercuri, la Cotroceni, că în discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis a fost abordat şi subiectul alegerilor, liberalii prezentând ”ce nu a funcţionat”, dar şi dorinţa de a rezolva aceste probleme, pentru că PNL este un partid care se poate schimba.

"Evident că am prezentat ceea ce credem noi că nu a funcţionat, dar în primul rând am exprimat dorinţa de relansare şi redresare a PNL. România are nevoie de un program de dreapta, un partid de dreapta, care să sprijine investitorii", a spus Turcan.

Ea a afirmat că liberalii i-au spus preşedintelui şi ”ce nu a mers” şi şi-au exprimat ”speranţa şi dorinţa de a corecta” aceste lucruri.

”Dacă nu învăţăm din greşeli, înseamnă că nu suntem pregătiţi pentru viitor", a adăugat liderul PNL.

UPDATE 11:53 - Turcan: Nu avem acum o propunere de premier. Cioloş rămâne prima opţiune, dar trebuie cineva care să unească dreapta

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, la Cotroceni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că liberalii nu au propus în acest moment un premier, ci aşteaptă să vadă poziţionările celorlalte formaţiuni, iar Dacian Cioloş rămâne ”prima opţiune”, dar PNL este ”realist” şi consideră că va fi nevoie de un prim-ministru care să unească dreapta.

”Nu suntem în măsura de a face o propunere de premier, aşteptăm rezultate consultărilor. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă, dacă partidele îşi exprimă public interesul de a servi cetăţeanul, deci în momentul de faţă nu avem o propunere de premier, dar dacă ar fi să ajungem în situaţia de a face propunerea de premier, cu siguranţă va fi un om integru, implicat, pentru care să vorbească faptele", a spus Turcan.

Întrebată dacă această propunere mai este Dacian Cioloş, noul lider al liberalilor a afirmat că actualul prim-ministru este prima variantă, dar trebuie avut în vedere şi cineva care poate uni partidele de dreapta.

”Vom urmări ce se întâmplă cu partidele care se clamează de dreapta şi vom vedea dacă se ajunge în acea poziţie. (...) Dacă vom ajunge în situaţia de a propune premier, bineînţeles că Cioloş va fi prima opţiune, dar suntem oameni realişti şi am ajunge să propunem premierul dacă s-ar face o coaliţie de dreapta, deci trebuie să fie o persoană care să poată strânge partidele de dreapta", a spus Turcan.

Delegaţia PNL a intrat la consultări cu preşedintele la ora 11.00. Din delegaţia PNL fac parte preşedintele interimar Raluca Trucar, preşedinţii de organizaţii judeţene Alba şi Arad, Mircea Hava, respectiv Gheorghe Falcă, europarlamentarul Cristian Buşoi şi secretarul general interimar, Marian Petrache.

La intrarea în sală, Iohannis i-a salutat pe liberali şi i-a felicitat pe Turcan şi pe Petrache. "Felicitări pentru alegere", le-a spus Iohannis, fără a mai face alte comentarii de faţă cu presa.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, o primă rundă de consultări pentru formarea noului Guvern, însă doar PNL, USR, UDMR, PMP şi grupul minorităţilor au confirmat participarea, în timp ce PSD şi ALDE au anunţat că nu vor da curs invitaţiei, pe motiv că nu se respectă procedura constituţională.

"Pentru a avea o claritate asupra evenimentelor, mâine voi avea prima rundă de consultări cu partidele politice care au intrat în Parlament. Vom vedea cum vede fiecare partid continuarea", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

După PNL, la consultări vor veni USR, UDMR, PMP şi grupul minorităţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.