Senatorul Ninel Peia de la Grupul PACE a afirmat, joi, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Nicuşor Dan, că cea mai bună variantă de Guvern este cea formată din PACE, AUR şi PSD, aceste grupuri parlamentare având împreună 256 de voturi, fără minorităţi şi independenţi.
"I-am spus domnului preşedinte Nicuşor Dan că există mai multe variante de guvern. Cea mai bună variantă de Guvern este aceea formată din cele trei mari grupuri parlamentare care au semnat şi au iniţiat moţiunea de cenzură. Avem majoritate. Adică PACE, AUR şi PSD deţin în acest moment 256 de voturi, fără a avea nevoie de minorităţi sau independenţi. O altă variantă care poate reuşi să conducă ţara şi să facă un guvern este un guvern PACE - AUR", a declarat Ninel Peia la finalul consultărilor.
El a mai afirmat că este nevoie de un prim-ministru vindecător şi nu de unul chirurg, care să amputeze fără analize.
"I-am spus domnului preşedinte Nicuşor Dan că este nevoie în acest moment de un prim-ministru vindecător, de un medic care să vindece nu numai economia, dar şi problemele românilor. Nu mai avem nevoie de prim-miniştri chirurgi care să amputeze fără analize", a precizat Ninel Peia.
