USR Constanţa a anunţat, luni, că a strâns 2.000 de semnături pentru iniţiativa cetăţenească ”Uniţi salvăm Pădurea Comorova“, menţionând că doreşte ca această pădure să treacă din domeniul privat în domeniul public şi să fie declarată de interes local.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

USR a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că membrii USR Mangalia şi USR Constanţa au reuşit să strângă 2.000 de semnături în cadrul iniţiativei cetăţeneşti ”Uniţi salvăm Pădurea Comorova“.  

“Semnăturile vor permite punerea pe ordinea de zi a Consiliului Local Mangalia a unui proiect în care se va propune trecerea Pădurii Comorova din domeniul privat în domeniul public al Municipiul Mangalia şi declararea acesteia ca fiind de uz şi interes public local.  După defrişarea şi distrugerea aplicată sistematic în decursul anilor trecuţi de diverşi dezvoltatori imobiliari, care s-au bucurat de susţinerea administraţiei locale, iniţiativa USR a venit ca o ultimă soluţie pentru a salva cele 395 de hectare rămase din totalul de 855 cât avea pădurea iniţial”, se arată în comunicat. 

Sursa citată a menţionat că această campanie a început pe 10 aprilie 2022, când membrii USR au mers pe teren pentru a le prezenta cetăţenilor din Mangalia situaţia gravă în care se află pădurea, totodată oferindu-le posibilitatea de a semna pentru demersul necesar salvării acesteia.  

Acţiunea s-a repetat în fiecare sfârşit de săptămână, fiind necesar un total de 1.651 de semnături (5% din registrul electoral al Mangaliei). 

USR a menţionat că au fost strânse 2.000 de semnături pentru a combate o eventuală contestare a autenticităţii demersului 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.