Decizia primarului Gabriela Firea de a închide şcolile din Bucureşti luni şi marţi din cauza vremii este o măsură pompieristică, declară la RFI consilierul general USR Roxana Wring.
Consilierul general critică măsura închiderii şcolilor din Bucureşti: „Mie mi se pare inoportună şi părinţii cu care am vorbit aseară şi azi dimineaţă mi-au spus că li se pare la fel de nepotrivită ca cea de anul trecut. Anul ăsta e şi mai puţină zăpadă. Cred că doamna Gabriela Firea este foarte preocupată de imaginea sa publică şi probabil că ambuteiaje la prima oră a dimineţii de luni i-ar fi stricat, ne-ar fi adus aminte de fapt de promisiunea că va face revoluţie în trafic”.
„M-am uitat cum e vremea în alte ţări. M-am uitat chiar la Helsinki, pentru că ştiu că au un sistem educaţional foarte bun şi am văzut că e ceva mai mult vânt decât la Bucureşti şi chiar mai frig şi căutând pe net, nu am văzut că ar fi închis şcolile. Deci mi se pare o măsură pompieristică. Nu s-a gândit la ce vor face numeroşii părinţi, care au copii de grădiniţă, copii de şcoală primară şi nu au cu cine să-i lase acasă, oamenii vor trebui să-şi ia zile libere sau zile de concediu, îi va costa bani (...). Este o exagerare, vremea asta nu e nimic nou. Mergeam toţi la şcoală când era frig şi ningea. Înţeleg, dacă avem jumătate de metru de zăpadă şi se blochează tot, într-adevăr o vreme ieşită din comun, dar e vorba de un Cod Portocaliu, nu e vorba de Cod Roşu”, precizează Roxana Wring.
Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat duminică, în cadrul unui comandament de vreme rea, că şcolile vor rămâne închise luni şi marţi, adăugând că o interesează mai puţin criticile care îi vor fi aduse după anunţarea acestei măsuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.