Preşedinta Georgiei, Salome Zourabişvili, a fost prezentă sâmbătă, la Congresul USR, şi a afirmat că democraţia nu este niciodată garantată, ci aceasta se câştigă în fiecare zi şi tot în fiecare zi poate fi ameninţată. Ea a precizat că nu credea că va trăi ziua când în ţara ei toate libertăţile vor fi ameninţate, contestate şi vor dispărea treptat. Salome Zourabişvili a mai declarat că România s-a confruntat cu provocări serioase, printre care dezinformare, interferenţe străine în alegeri, dar a ieşit mai puternică din această luptă
Salome Zourabişvili a deschis, sâmbătă, lucrările congresului USR.
”Democraţia nu este niciodată garantată. Ea se câştigă şi se câştigă în fiecare zi. În fiecare zi poate fi ameninţată. Nu mi-aş fi imaginat niciodată, când am fost aleasă ca prima femeie preşedinte al Georgiei, că voi trăi ziua în care practic toate libertăţile vor fi ameninţate, contestate şi vor dispărea treptat din ţara mea. Nu mi-aş fi imaginat că voi vedea, unul câte unul, liderii partidelor pro-europene arestaţi pe baza unor acuzaţii inventate – singura lor vină fiind voinţa poporului care este acum la putere. Nu mi-aş fi imaginat că mass-media, care înflorea în Georgia, va dispărea rând pe rând, va fi constrânsă şi în cele din urmă redusă la tăcere din cauza lipsei de libertăţi, de finanţare, de tot”, a afirmat preşedinta Georgiei.
Salome Zourabişvili a precizat că Georgia se află la o răscruce.
”Astăzi, Georgia se află la o răscruce, iar regimul actual, care nu a fost ales prin alegeri libere şi corecte a decis, împotriva Constituţiei noastre şi împotriva voinţei poporului, exprimată în mod repetat, să se îndepărteze brusc de Europa, de democraţie. Şi când în Georgia întorci spatele Europei, spatele partenerilor noştri occidentali, rămâne un singur lucru: te întorci spre şi înspre Rusia”, a explicat Salome Zourabişvili.
Ea a mai transmis că România a ieşit mai puternică din provocările cu care s-a confruntat în ultimele luni.
”Nu cu mult timp în urmă, România s-a confruntat cu provocări serioase: dezinformare, polarizare, interferenţe străine în alegeri. Dar nu acolo s-a încheiat povestea voastră, pentru că oamenii au refuzat să renunţe, pentru că forţele pro-europene au stat ferm. Şi sunteţi aici azi ca să sărbătoriţi. România a ieşit din această luptă mai puternică, mai unită, mai conştientă de sine – ceea ce este esenţial – şi mai angajată faţă de valorile democratice care vă definesc nu doar ca români, ci ca europeni”, a mai subliniat preşedinta Georgiei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.