Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte, miercuri, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 14.00, pe ordinea de zi aflându-se politica de alianţe în teritoriu, fuziunea PNL-PDL prin impunerea de conduceri unice în organizaţiile judeţene, dar şi o posibilă decizie privind excluderea din partid a deputatului Theodor Paleologu şi a senatorului Cristian Bodea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liberalii urmează să mai discute politica de majorităţi în consiliile judeţene şi locale, după alegerile din 5 iunie, printre judeţele unde încă nu s-au stabilit aceste majorităţi fiind Ilfov, Braşov, Bihor, Cluj, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj şi Sibiu. 

Surse liberale au precizat că este posibilă, în şedinţă, şi o decizie privind excluderea din partid a parlamentarilor Theodor Paleologu şi Cristian Bodea, după ce deputatul Cezar Preda a propus sancţionarea celor doi, pentru derapajele publice, la adresa conducerii partidului, din ultima perioadă. 

Decizia urmează să fie luată dacă în şedinţa Biroului Politic, membrii BPN vor cere acest lucru. Potrivit Statutului, trebuia să aibă loc şi o discuţie a conducerii cu Paleologu şi Bodea, dar această discuţie nu a avut încă loc. Fiind parlamentari, excluderea lor poate fi decisă doar de către Consiliul Naţional al PNL, dar BPN poate face propunerea de excludere a celor doi.

Potrivit surselor citate, o decizie privind şefia PNL Bucureşti va fi luată de conducerea PNL până pe 15 iulie. Între timp, liderii partidului caută mai multe variante de preşedinte al organizaţiei, ideea unui lider din afara partidului fiind din ce în ce mai prezentă în opţiunile acestora. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.