Conducerea CSM s-a întâlnit, miercuri, cu o delegaţie a Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi s-a discutat despre modificarea legilor justiţiei şi cooperarea pentru întărirea statului de drept.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cursul zilei de azi, 18 februarie 2021, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul judecător Mihai-Bogdan Mateescu, şi vicepreşedintele Consiliului, domnul procuror Florin Deac, au avut la sediul Consiliului o întâlnire cu o delegaţie a Ambasadei Statelor Unite ale Americii din care au făcut parte domnul David Muniz, Însărcinatul cu Afaceri al Misiunii Diplomatice americane, doamna Jessica Kim, procuror, consilier rezident pentru România şi Bulgaria pe tema anticorupţiei şi doamna Bianca Mendez, consilier politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii”, a transmis, joi sear, CSM, prntr-un comunicat d epresă.

Sursa citată a precizat că principalele subiecte discutate în cadrul întâlnirii au vizat temele dezbătute în spaţiul public în această perioadă, referitoare la modificarea legilor justiţiei, precum şi modalităţile concrete de cooperare pentru întărirea statului de drept, cum ar fi programe de formare profesională bazate pe schimb de experienţă între autorităţile judiciare române şi cele americane.

”De asemenea, au fost prezentate obiectivele conducerii Consiliului privind consolidarea rolului instituţiei de garant al independenţei justiţiei, dar şi de creştere a eficienţei sistemului judiciar. La finalul întâlnirii, ambele părţi şi-au exprimat deschiderea spre o colaborare efectivă pe baza unor principii comune care să susţină în continuare independenţa sistemului judiciar din România şi lupta împotriva corupţiei”, a mai transmis CSM.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.