Comunitatea Corupţia Ucide reacţionează faţă de decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a o desmna pe Viorica Dăncilă ca premier şi spune că şeful statului a făcut un " gest inacceptabil de complicitate cu PSD". "Lupta noastră rămâne aceeaşi. Miza noastră rămâne aceeaşi. Ne vedem sâmbătă, la Piaţa Universităţii!", este mesajul transmis de Corupţia Ucide.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Preşedintele Iohannis a făcut, azi, un gest inacceptabil de complicitate cu PSD prin numirea ca premier a Vioricai Dancila, marioneta lui Liviu Dragnea. Am salutat toate gesturile preşedintelui prin care comunica faptul că doreşte să lupte pentru un stat de drept, în care politica să nu devină un paravan pentru corupţie. Din păcate, astăzi constatăm că miza preşedintelui a fost cu totul alta: aritmetica unei politici pline de cinism. Am ştiut, însă, dintotdeauna, că singurii pe care putem conta cu adevărat suntem noi înşine. Politicienii ne pot fi aliaţi doar atâta vreme cât au aceleaşi mize ca şi noi, iar cea mai importantă dintre acestea este lupta împotriva corupţiei. Din păcate, astăzi, preşedintele a ales să dea o a treia şansă celor a căror unică preocupare a fost salvarea corupţiei. Noi rămânem aceiaşi. Lupta noastră rămâne aceeaşi. Miza noastră rămâne aceeaşi. Ne vedem sâmbătă, la Piaţa Universităţii!", este mesajul de pe pagina de Facebook Corupţia Ucide.

Un protest de amploare este anunţat în Capitală pentru sâmbătă, 20 ianuarie, în Piaţa Universităţii, fiind chemaţi manifestanţi din tată ţara, acţiunea fiind intitulată "Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.