Comisiile de muncă şi buget din Camera Deputaţilor au adoptat, marţi, raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016, prin care aprobă majorări salariale în sănătate şi educaţie, în medie cu 15%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deputaţii au adoptat anexele privind grilele de salarizare din sistemul sanitar, unde au fost incluşi şi asistenţii sociali, şi grila de salarizare privind sistemul de învăţământ. 

Faţă de modificările adoptate în şedinţa de luni, deputaţii din cele două comisii au mai adoptat un amendament care prevede că, începând de la 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului nedidactic din cadrul inspectoratelor şcolare se majorează în medie cu 15%.

Astfel, cu toate aceste amendamente adoptate de Comisiile reunite de muncă şi buget, toţi angajaţii din sistemul sanitar şi cei din învăţământ vor avea de la 1 decembrie, respectiv 1 ianuarie 2017, majorate salariile în medie cu 15%. 

Atât fostul ministru al Muncii Rovana Plumb, cât şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, susţin că toate amendamentele adoptate la Legea de adoptare a OUG 20/2016 au un impact bugetar de aproximativ 4 miliarde de lei, în plus faţă de ceea ce prevede în forma adoptată de Guvern Ordonanţa. 

Deputaţii din Comisiile de buget şi de muncă au continuat marţi să voteze noi amendamente la Ordonanţa 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar. Multe dintre amendamente au fost anexate la cele votate deja luni seara, care prevăd includerea mai multor categorii de personal din educaţie şi sănătate în majorări sau sporuri salariale.

De la şedinţă a lipsit ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, fiind prezent secretarul de stat Iolanda Stăniloiu.

În sistemul gradaţiilor de merit va fi inclus, alături de personalul didactic de predare, şi personalul de predare şi cercetare din universităţi, precum şi cel auxiliar din învăţământ şi asimilat acestuia, în care este inclus şi personalul din Bibliotecile Centrale Universitare, conform unui amendament propus de Anton Hadăr, preşedinte Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater".  Sursa de finanţare este "bugetul de stat". "Dacă vreţi să ne ţineţi la nivel de zece clase, se dărâmă ţara. Stăm aşa într-o stare de letargie, cu oameni mai puţin pregătiţi, dar care sunt mulţumiţi. Impactul bugetar este infim", a fost unul dintre argumentele iniţiatorului.

Deputaţii au mai decis ca amendamentul votat luni seara: "începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învăţământ aferente lunii decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei şi aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei" să se aplice şi personalului din inspectoratele şcolare. Prin urmare, majorarea salarială de 15% se va aplica şi personalului din inspectoratele şcolare, în această categorie fiind inclus personalul administrativ.

Comisiile au mai adoptat o serie de amendamente propuse de "Alma Mater". Astfel, s-au clarificat funcţiile de conducere ale personalului nedidactic auxiliar, care devine personal auxiliar specific. De asemenea, cercetători sunt asimilaţi din punct de vedere salarial cu gradele didactice, iar consilierii juridici din învăţământ au trecut la personal didactic auxiliar, având toate drepturile respective.

La funcţiile de conducere în didactic auxiliar au fost eliminate restricţiile de ocupare, putând fi ocupate atât de informaticieni cât şi de ingineri şi de alte categorii.

De asemenea, s-au mai făcut o serie de corecţii la grile, fiind corelae anumite categorii salariale la personal cu studii medii cu cele cu studii superioare, unde s-au constatat discrepanţe. 

Modificările făcute marţi şi luni urmează să intre în plenul Camerei Deputaţilor.
Raportul comisiilor a fost adoptat în unanimitate, în condiţiile în care la şedinţă au participat doar parlamentari de la PSD, ALDE şi minorităţi.

Proiectul va merge şi la Comisia juridică, iar apoi va ajunge în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Deputaţii din Comisiile de muncă şi buget au adoptat luni seară, la capătul a cinci ore de dezbateri aprinse, mai multe amendamente la Legea de adoptare a OUG 20/2016 care prevede majorări salariale pentru angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, personalul din învăţământ, precum şi sporuri pentru medici, deşi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, s-a împotrivit şi i-a avertizat că acest lucru înseamnă un efort de 4 miliarde de lei anual de la bugetul de stat.

Potrivit amendamentelor adoptate de cele două comisii prin votul PSD-ALDE-UDMR, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de de bază/salariilor funcţiei de bază/îndemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25 % faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2016.

Totodată, deputaţii au stabilit ca sporurile pentru cadrele medicale să fie calculate la baza salarială din anul respectiv, nu la nivelul din 2009. 

Acest amendament, propus de cei de la Sanitas şi care reprezintă practic motivul pentru care cadrele medicale se află în grevă, a încins spiritele în cadrul comisiei între reprezentanţii PSD şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.

Un alt amendament adoptat de cele două comisii se referă la un spor de 10-25% din salariul de bază proporţional cu timpul efectiv lucrat şi calculat în funcţie de numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi pentru personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practică pedagogică pentru pregătorea educatorilor şi învăţătorilor, institutorilor şi profesorilor. 

De asemenea, se va acorda un spor de 7%, 10% şi 15% din salariul de bază pentru personalul didactic care asigură predarea simultană la două, trei sau patru clase de elevi. 

Totodată, a fost aprobată o indemnizaţie de până la 20% din salariul de bază pentru personalul didactic calificat şi personalul didactic de conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate. 

Un alt amendament adoptat în cadrul Comisiilor reunite de muncă şi buget din Camera Deputaţilor prevede ca începând de la 1 ianuarie salariile de bază ale personalului din învăţământ, existente în plată la 20 decembrie 2016, se majorează în medie cu 15%. 

În plus, angajaţilor din sistemul de asistenţă socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.