Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a admis astăzi solicitarea Partidului Naţional Liberal de a fi sesizată Comisia de la Veneţia faţă de noile modificări aduse Legilor Justiţiei prin Ordonanţe de Urgenţă, anunţă liderul PNL, Ludovic Orban.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Solicitarea a fost susţinută în cadrul Comisiei de către deputatul PNL Ionuţ Stroe, care a prezentat situaţia cu care se confruntă sistemul de justiţie din România şi modalitatea în care actuala guvernare înţelege să opereze modificări asupra legislaţiei, în mod intempestiv, fără consultări publice, fără respectarea observaţiilor Consiliului Superior al Magistraturii şi în sfidarea recomandărilor Comisiei Europene, mai precizează Orban într-un comunicat.

„Felicit pe această cale delegaţia parlamentară a PNL în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care în susţinerea acestui demers a obţinut sprijinul partenerilor europeni. Noua sesizare a Comisiei de la Veneţia trasează o linie roşie în atacul PSD-ALDE la independenţa Justiţiei, întrucât orice pas înainte făcut de această guvernare va duce la reacţii extrem de dure ale partenerilor europeni. Este cazul ca PSD-ALDE să se oprească din a face orice alt gest de legiferare împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi ale Comisiei Europene. În caz contrar, liderii PSD-ALDE comit un act de trădare a intereselor naţionale şi se vor face responsabili de sancţiunile pe care le va suporta România”, afirmă Ludovic Orban.

El somează Guvernul să oprească orice alt demers legislativ în domeniul Justiţiei sau în domeniul penal până când experţii Comisiei de la Veneţia vor finaliza analiza asupra modificărilor produse în cadrul legislativ din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.