Comisarul european român Adina Vălean este de părere că nu poate fi avansată o posibilă dată la care România ar putea intra cu frontierele terestre în spaţiul Schengen. „Cred că, de fapt, nimeni nu ştie, poate doar Austria, poate doar ministrul de Interne al Austriei care s-ar putea să supravieţuiască politic în diverse combinaţii”; spune Adina Vălean, la Prima Tv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Tot acest subiect este unul de natură subiectivă şi când avem de a face cu lucruri de natură subiectivă e greu să fii obiectiv sau să dai predicţii obiective. De aceea mi-e greu să spun că se poate întâmpla ceva până la sfârşitul anului. După cum ştiu eu, Austria, până la urmă, cam indiferent de guverne, e o ţară foarte dificilă, creează, în general prin încăpăţânare, tot felul de probleme vecinilor sau altor state europene pentru a-şi crea un avantaj propriu. Deci asta e o politică naţională a Austriei”, a afirmat Adina Vălean sâmbătă, la Prima Tv, în cadrul emisiunii Insider Politic. 
Aceasta e de părere că România trebuie să continue să facă presiuni pentru aderarea la zona Schengen, acest lucru fiind unul foarte important pentru întreaga economie românească. 
„Pe de altă parte, şi în Austria e în creştere Partidul naţionalist extremist, deci nu putem şti dacă o să fie mai bine sau mai rău. Nu pot să pun o dată, cred că, de fapt, nimeni nu ştie (data la care România va fi primită în spaţiul Schengen – n.r.), poate doar Austria, poate doar ministrul de Interne al Austriei, care s-ar putea să supravieţuiască politic în diverse combinaţii. Eu cred că trebuie să menţinem subiectul pe orice agendă de discuţii, trebuie să menţinem presiunea şi determinarea celor care vorbesc pro şi ne susţin în acest demers, reafirmată permanent. Deci asta cred că trebuie făcut, pentru că până la urmă vom găsi, cumva, o breşă prin care să reuşim să obţinem Schengenul terestru, care este super-important pentru România”, adaugă comisarul european pentru Transporturi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.