Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR Claudiu Târziu a afirmat, sâmbătă la Palatul Parlamentului, la Conferinţa Internaţionale „Make Europe Great Again”, că Europa trebuie, pentru a redeveni măreaţă, să renunţe la „cultura morţii” care este tot mai pregnantă în special în emanaţiile ideologice ale Comisiei Europene care urmăreşte „să transforme uciderea de copii nenăscuţi într-un drept fundamental european, drept care prevede constrângeri şi obligaţii pentru medici şi, în general, pentru apărătorii vieţii”. „O cultură a morţii care vrea, de asemenea, să banalizeze sinuciderea asistată”, a adăugat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Vă invit să reflectăm şi să răspundem la întrebarea presupusă de titlul conferinţei noastre Make Europe Great Again. Dacă dorim să facem Europa din nou măreaţă, înseamnă că ea şi-a pierdut din strălucire şi putere. Înseamnă că are probleme. Şi cred că sîntem de acord că are necazuri mari, atît la nivelul Uniunii Europene, cît şi la cel al întregului continent.  Deci cum ieşim din impas şi cum redăm măreţia Europei?  Răspunsul pe scurt este: întorcîndu-ne la normalitate! Cum anume? Iată doar trei direcţii de acţiune, de extracţie conservatoare, care trebuie urmate urgent pentru a determina o schimbare în bine pentru noi toţi. Prima este că Europa trebuie să revină la o cultură a vieţii. Să renunţe la cultura morţii, care este tot mai pregnantă mai ales prin emanaţiile ideologice ale Comisiei Europene – care urmăreşte, de exemplu, să transforme uciderea de copii nenăscuţi într-un drept fundamental european, drept care prevede constrângeri şi obligaţii pentru medici şi, în general, pentru apărătorii vieţii. O cultură a morţii care vrea, de asemenea, să banalizeze sinuciderea asistată”, a declarat Claudiu Târziu.

El a mai spus că, „în locul acestei culturi a morţii, Europa trebuie să repună pe cel mai înalt piedestal viaţa, cu toate formele ei frumoase de împlinire: constituirea de familii naturale (adică uniunea dintre un bărbat şi o femeie, născuţi bărbat şi femeie, care pot procrea), naşterea de prunci şi buna lor educaţie, grija pentru bătrîni, pentru a avea un apus al existenţei lipsit de durere şi plin de bucurie„.

„Toate acestea sînt manifestări ale dragostei. Viaţa e posibilă numai prin dragoste”, a adăugat Târziu.

„În al doilea rând, Europa trebuie să apere şi să promoveze vechea sa civilizaţie, care s-a fondat pe filosofia greacă, dreptul roman şi credinţa creştină. Această străveche civilizaţie europeană este astăzi în primejdie din pricina fenomenului migraţiei. Politicile europene au încurajat migraţii masive dinspre alte continente spre cel european. Oameni de culturi diferite de cea europeană, cu alte credinţe religioase, tradiţii şi obiceiuri, cu alte mod de viaţă, au luat cu asalt Europa, s-au stabilit aici şi s-au enclavizat, în zonele unde nu sunt majoritari, sau au devenit opresivi acolo unde sunt majoritari. Devenind tot mai numeroşi, ei determină înlocuirea autohtonilor, întîi cultural şi apoi şi biologic.  Astfel, dispare civilizaţia europeană, moare o întreagă lume şi nimic nu ne garantează că lumea nouă va fi mai bună”, a mai precizat preşedintele CNC al AUR.

Acesta a mai precizat că, „în al treilea rând, Europa trebuie să acorde din nou importanţa cuvenită dezideratului pentru care s-a constituit Uniunea Europeană: pace prin prosperitate”.

„Acest deziderat nu poate fi atins cu măsuri eco-marxiste de tipul unora dintre cele conţinute de Pactul Verde European. Dimpotrivă, Green Deal este calea sigură de distrugere a unei bune părţi din economia statelor din UE, dacă nu a întregii economii, şi punerea lor în relaţie de dependenţă faţă de alte economii ale lumii”; a completat Claudiu Târziu.

„Bunăstarea este temelia păcii”, a continuat el.

„Oamenii care trăiesc bine nu nutresc frustrări, nu au motive de revoltă, nu capătă ranchiună, nu vor să-şi facă dreptate singuri, nu declanşează măceluri internaţionale. Sigur, pacea nu e menţinută doar de o situaţie materială bună, dar are ca premisă prosperitatea.  Conchid: pentru ca Europa să fie grandioasă din nou, ea trebuie să slujească viaţa, civilizaţia sa şi pacea. De fapt, şi pentru a supravieţui ar trebui să slujească aceleaşi valori. Toate acestea ar însemna ca Uniunea Europeană, din care fac parte cele mai multe state europene, să se detaşeze de ideologia neomarxistă şi de mentalitatea totalitară, care vedem că domină azi la Bruxelles. Toate acestea sînt posibile numai prin acţiunea concentrată şi concertată a conservatorilor, a noastră, a celor care simţim şi trăim aceste juste şi perene valori.  Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a concluzionat Târziu.

 

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.