Senatorul PSD Claudiu Manda consideră că trebuie convocat cât mai repede Comitetul Executiv Naţional al PSD, argumentul său fiind că "situaţia din ultimele zile nu poate aştepta până la CExN de la Iaşi".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Consider că trebuie convocat cât mai repede Comitetul Executiv National al PSD. Situaţia din ultimele zile nu poate aştepta până la CExN de la Iaşi. Românii aşteaptă de la noi predictibilitate şi stabilitate, aşteaptă punerea în aplicare a programului de guvernare asumat", scrie Manda pe Facebook.

El afirmă că "Guvernul trebuie să funcţioneze ca o echipă unită şi să îşi ducă la îndeplinire obiectivul votat de Parlament: o viaţă mai bună pentru români".

Ca urmare a disputei dintre premierul Mihai Tudose şi ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan, tot mai multe voci din PSD, printre care primarul Capitalei Gabriela Firea, deputatul Cătălin Rădulescu, liderul filialei Vaslui, solicită convocarea de urgenţă a Comitetului Executiv Naţional.

Iniţial următoarea şedinţă CEx a fost programată pentru 29 ianuarie, la Iaşi, când premierul Mihai Tudose ar fi urmat să îşi prezinte şi proiectul de restructurare a Guvernului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.