Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis, vineri, la Şcoala de Vară a TNL de la Neptun, că, pentru a rămâne la guvernare şi după 2024, liberalii trebuie să se organizeze, să menţină strategia de abordare a fiecărei localităţi pentru a-i convinge pe oameni să trebuie să voteze PNL nu doar pentru ce a făcut bun la guvernare, ci să proiecteze şi o perspectivă de speranţă pentru ca oamenii să îşi pună încredere în liberali.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Pentru că tot a venit vorba despre abordarea anului electoral 2024, Partidul Naţional Liberal are de toate, aşa cum spuneam. Are istorie, are prezent, tinerii PNL şi-au propus minim 3.228 de reprezentanţi în structurile politice de conducere ale localităţilor din ţară. Din perspectiva mea, mi-aş dori să fie trei, patru, dar fraţilor, să fie pe merit. Ca să fie merit, asta înseamnă să muncim, asta înseamnă să ne organizăm, să ieşim din această stare de blazare de la care extragem doar că nu avem nu ştiu ce construct politic sau că îl avem, că cineva poate să câştige mai mult, că cineva are şanse mai mari”, a declarat Nicolae Ciucă, la şcoala de vară a PNL.

El a precizat cum trebuie abordat anul electoral 2024.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

“Nu aşa se abordează anul electoral 2024. Anul 2024 se abordează spunând: 3.228 de localităţi, vă rog să înmulţiţi cu o cifră pe care o consideraţi dumneavoastră necesară astfel încât la final, PNL să fie la guvernare aşa cum ne place nouă să ne dorim şi cum domnul secretar general Lucian Bode a zis şi după 2024 la guvernare. Pentru asta trebuie să ne organizăm, pentru asta trebuie să menţinem partea de planificare şi partea de abordare a fiecărei localităţi în parte pentru a-i convinge pe oameni că trebuie să ne voteze, nu argumentând doar cu ceea ce am făcut, am făcut e bun făcut, îl dăm deoparte, toate aceste realizări nu reprezintă decât fundaţia pe care putem să proiectăm o perspectivă de speranţă pentru oameni să îşi pună încrederea în noi. Pentru asta, dragi tineri liberali, trebuie să vă angajaţi la muncă, trebuie să fiţi alături de noi şi din perspectiva mea la nivelul organizaţiei înseamnă combustibilul pentru racheta care abordează alegerile din 2024”, a mai transmis liderul PNL.

De asemenea, Nicolae Ciucă le-a cerut tinerilor liberali să rămână cu picioarele pe pământ

“Oricât de sus vreţi să ajungeţi şi oricât de mult ar sta vulturul sus, noi nu trebuie să ne dezlipim picioarele de pe pământ. Să rămânem cu picioarele pe pământ, să rămânem ancoraţi în realitate, este mai important decât orice”, a mai afirmat Ciucă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.