Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că la rectificarea bugetară va fi suplimentat cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat dedicat investiţiilor importante în economie. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a precizat că rectificarea va fi una pozitivă, prioritate având măsurile din pachetele de sprijin pentru economie şi cetăţeni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că vor continua discuţiile pe marginea rectificării bugetare. 
 
"Sunt în continuare în derulare analizele la nivelul fiecărui minister. La Ministerul Finanţelor s-a realizat închegarea tuturor datelor legate de execuţia bugetară pe primul semestru. Avem perspectiva unei bune funcţionări a tot ceea ce înseamnă serviciile publice oferite cetăţenilor şi plata drepturilor sociale, precum şi finanţarea programelor şi schemelor de ajutor de stat destinate susţinerii economiei şi, de asemenea, din cifrele pe care le-am avut la dispoziţie şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru Câciu a reieşit foarte clar posibilitatea să suplimentăm cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat dedicat investiţiilor importante în economie şi în felul acesta avem posibilitatea să ajungem la un buget de 7,4 miliarde de lei, aşa cum ne-am propus prin programul Sprijin pentru România. Sigur, există în continuare demersuri astfel încât, prin deciziile pe care le vom lua, să asigurăm într-un termen cât mai scurt punerea în transparenţă a rectificării bugetare”, a afirmat premierul.
 
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a precizat, la rândul său, că rectificarea va fi una pozitivă. 
 
"Rectificarea va fi una pozitivă, prioritatea în această rectificare o au măsurile pe care Guvernul le-a luat, măsurile din pachetele de sprijin pentru economie şi pentru cetăţeni, acoperirea acestor pachete sau acestor măsuri pe următoarea perioadă a anului. Avem o execuţie a primului semestru pozitivă, cu depăşirea elementelor de program şi atunci, evident, există această posibilitate de suplimentare. A fost evident analizată şi situaţia la ceea ce însemna angajamentul de reducere la bunuri şi servicii, la toţi ordonatorii de credite s-a operat această diminuare. Angajamentele au fost păstrate de către ordonatori, aşa cum au fost asumate în Guvern, iar după ce vom face ultima analiză împreună cu Ministerul Energiei cu privire la elementele schemelor de sprijin acordate consumatorilor casnici şi non-casnici, rectificarea cred că va putea fi pusă în dezbatere publică şi aprobată, sperăm, săptămâna viitoare”, a explicat ministrul Finanţelor. 
 
Premierul Ciucă s-a referit apoi şi la aspectele legate de compensaţiile acordate în urma creşterilor preţului la energie şi la gaze. 
 
"Aici sunt aspectele care sunt legate de valoarea compensaţiilor pe care le asigurăm de la nivelul bugetului de stat pentru creşterea preţului la energie şi la gaze. Doresc să subliniez că, aşa cum ne-am angajat, vom continua să menţinem măsurile de protejare a cetăţenilor. De asemenea, menţinem măsurile de protejare a serviciilor publice esenţiale, a tot ceea ce înseamnă derularea activităţilor în spitale, în şcoli, în toate instituţiile statului, aşa cum am menţionat şi, de asemenea, vom continua să susţinem activitatea din industria alimentară şi IMM-uri. Sunt sectoarele de activitate cu pondere substanţială în bugetul de stat”, a mai precizat premierul.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.