Premierul Florin Cîţu afirmă, în mesajul de Ziua veteranilor de război, că nimeni nu le mai poate da înapoi acestora anii de tinereţe petrecuţi în tranşee pentru eliberarea teritoriului naţional, nimeni nu poate şterge suferinţa din vremurile de război, dar îi putem răsplăti ducând mai departe exemplele lor şi purtându-le de grijă acum, când vârsta îi face mai vulnerabili. El îli exprimă aprecierea faţă de exemplul dat de veteranii de război care au ales să se imunizeze anti-COVID-19

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prezentăm integral mesajul premierului Florin Cîţu:

”Ziua de 29 aprilie o dedicăm veteranilor de război, de fiecare dată cu sentimentul că faptele lor de arme, curajul cu care au luptat pe front reflectă profilul unor generaţii pentru care datoria împlinită faţă de ţară şi popor reprezenta un gest de onoare supremă.

Cei pe care încă mai avem privilegiul de a-i avea printre noi, ajunşi la vârste venerabile, păstrează încă vii amintirile de pe front şi le împărtăşesc generaţiilor mai tinere. Nimeni nu le mai poate da înapoi anii de tinereţe petrecuţi în tranşee pentru eliberarea teritoriului naţional, nimeni nu poate şterge suferinţa din vremurile de război, dar îi putem răsplăti ducând mai departe exemplele lor şi purtându-le de grijă acum, când vârsta îi face mai vulnerabili.    
Ne bucurăm să-i avem printre noi cât mai mult de acum înainte şi apreciez exemplul veteranilor de război care au ales să se imunizeze anti-COVID-19, dovedind prin acest gest că au grijă de viaţa lor, dar se simt responsabili şi faţă de cei din jurul lor.

Poveştile de viaţă ale acestor oameni sunt capitole ale unei pagini importante din istoria României şi vrem să fie cunoscute de cât mai mulţi dintre români. De aceea, salut campania ”Alături de veterani”, iniţiată de Ministerul Apărării Naţionale în parteneriat cu Asociaţia „Alături de eroi”, cu mediul de afaceri şi societatea civilă. Prin lansarea unei platforme online dedicată veteranilor din cel de-Al Doilea Război Mondial şi toate celelalte manifestări incluse în această campanie vrem să ne exprimăm recunoştinţa faţă de ceea ce ei reprezintă pentru noi: nişte eroi.
Un gând pios pentru cei care nu mai sunt printre noi.
Celor puţin peste 2.600 de veterani supravieţuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cărora mă simt onorat să le transmit cele mai bune gânduri cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, le urez ani mulţi şi sănătate!”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.