Preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a reacţionat după relatările referitoare la o ”fermă de like-uri” pornind de la aprecierile la postările sale venite din partea unor conturi false, aparent ruseşti şi vietnameze, liderul liberal acuzând ”un atac” şi susţinând că ”se observă cu ochiul liber că majoritatea reacţiilor venite din ferme sunt negative, nu pozitive”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu înţeleg cum o astfel de informaţie a fost preluată de toată presa arătând cu degetul spre PNL. Se observă cu ochiul liber că majoritatea reacţiilor venite din ferme sunt negative, nu pozitive. Este evident că a fost un atac. O aşa denaturare a faptelor în media este inacceptabilă, pentru propriul public în primul rând, dar ne-am obişnuit cu astfel de mistificări", a transmis luni şeful Executivului, prezentând şi mai multe capturi de ecran menite să îi confirme afirmaţiile.

 

 

Florin Cîţu a fost acuzat în spaţiul public că îşi cumpără like-uri, pornind de la faptul că una dintre postările în care el vorbea despre negocierile pentru formarea Guvernului are numeroase aprecieri, majoritatea provenite de la conturi ruseşti sau vietnameze.

Situaţia a fost ironizată şi de fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, demis de Cîţu.

”Relaxat sâmbătă dimineaţa, am zis să verific ce a mai glăsuit liderul echipei câştigătoare, urmaşul Brătienilor, cel mai mare duşman al PSD. Pare că premierul demis al ţării nu prinde foarte bine în România dar la nivel internaţional rupe! Atât în spaţiul ex-sovietic cât şi în Vietnam!”, a scris Voiculescu, ataşând postării şi un clip video cu reacţiila la postarea lui Florin Cîţu..

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.