Preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirmă că nu va accepta ca PNL şi PSD să fie împreună la guvernare, iar PNL să fie cel care "încasează" şi să fie ţinta unor campanii precum cea lansată de Tineretul Social Democrat. Cîţu confirmă afirmaţiile conform cărora campania online împotriva sa este una plătită. "Când deja există în spate o campanie de sponsorizare, este clar că cineva a vrut să facă acest lucru, există o strategie, foarte bine, dacă asta este să o ştim", afirmă el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Pentru mine trebuie să fie lucrurile foarte clare. Am fost şi sunt foarte onest, transparent, vreau să mi se spună foarte clar în ce direcţie mergem şi dacă mergem împreună. Noi am făcut un compromis în această guvernare şi suntem la guvernare cu Partidul Social Democrat. Dar dacă suntem la guvernare şi apoi să fim cei care încasează şi să închidem ochii de fiecare dată şi apoi să fim arătaţi tot noi cu degetul că nu vrem să meargă această coaliţie, nu voi accepta. Astfel de practici trebuie să se termine, dacă vrem să mergem mai departe. Ăsta a fost mesajul şi pentru... în coaliţie şi acesta va fi mesajul meu tot timpul: dacă vrem să mergem mai departe, atacuri plătite de partide... era o campanie online finanţată, sponsorizată. Era o campanie sponsorizată, e public cât a fost sponsorizată, cât timp a fost sponsorizată, nu poţi să spui că este doar o postare, că a pus-o cineva... Nu! Când deja există în spate o campanie de sponsorizare, este clar că cineva a vrut să facă acest lucru, există o strategie, foarte bine, dacă asta este să o ştim”, a afirmat Florin Cîţu, luni, la Digi 24. 
 
Cîţu a adăugat că "speră" ca nu aceasta să fie strategia PSD, amintind că PNL a "închis ochii” atunci când a fost vorba despre implementarea unor prevederi din programul de guvernare al coaliţiei. 
 
"Noi am făcut acest compromis pentru a duce la implementare un program de guvernare, un program de guvernare care astăzi tot Partidul Naţional Liberal este cel care a închis ochii. Nu avem 7% investiţii”, a spus Cîţu. 
 
El a refuzat că comenteze afirmaţiile purtătorului de cuvânt al PSD, care a spus că în filmul postat de partid nu sunt prezentate neadevăruri.
 
El a adăugat că, dacă PSD "va merge în aceeaşi direcţie, PNL va discuta”. 
 
Fostul deputat PNL, Alexandru Kocsis, susţinător al lui Ludovic Orban în noua construcţie politică înfiinţată de acesta, a fost cel care a atras atenţia asupra campaniei lansate de Tineretul Social Dmeocrat (TSD).
 
"Nu plâng de mila lui Cîţu, dimpotrivă, chiar cred că îşi merită soarta. Ceea ce vreau să subliniez este cum funcţionează coaliţia asta a lor, USL 2. În capturile de ecran de mai jos veţi vedea un clip video făcut de Tineretul Social Democrat care are nu mai puţin de 7 sponsorizări, pe 7 audienţe diferite. 10.000 de lei investiţi de micii socialişti pentru a-şi ataca partenerul de guvernare. Ar fi interesant de verificat sursa Fondurilor. Au făcut chetă micii socialişti sau au folosit subvenţia de 2 milioane de euro/lună pe care o primeşte PSD de la bugetul statului?”, a scris Kocsis, prezentând mai multe capturi de ecran referitoare la campania TSD.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.