Fostul premier Dacian Cioloş spune că nu s-a pus niciodată problema unei negocieri pentru a deveni membru al Uniunii Salvaţi România, cum spunea preşedintele formaţiunii şi cere USR să nu mai folosească numele său.
„I-am spus deja domnului Nicuşor Dan de o săptămână că nu se pune problema de negociere a intrării lui Cioloş în USR şi nu asta a fost problema de la început! Ei trebuie să îşi rezolve problemele interne din partid şi ar fi bine să nu folosească numele meu”, a declarat Dacian Cioloş pentru Digi24.
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că i-a trimis o invitaţie oficială lui Dacian Cioloş să intre în Uniunea Salvaţi România şi a primit răspunsul că solicitarea va fi analizată. Purtătorul de cuvânt al partidului, Dan Barna, a spus, la rândul său, că Cioloş, dacă se va decide, nu va veni în USR ca „persoană fiziciă”, ci cu echipa sa de oameni „competenţi şi valoroşi”.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
„A fost transmisă (invitaţia – n.r.) marţi, acum opt zile. Am primit răspunsul că va fi analizată. Oricine poate să intre în orice moment în USR dacă îndeplineşte condiţiile de admisibilitate”, a precizat Nicuşor Dan.
Dan Barna a afirmat, la rândul său, că, în perioada imediat următoare, echipa lui Dacian Cioloş va discuţa cu reprezentanţii USR pentru a stabili cadrul cel mai potrivit prin care fostul premier se poate alătura formaţiunii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.