Dacian Cioloş a declarat că Programul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR) nu poate să fie un nou PNDL şi precizează că reprezentanţii Comisiei Europene au criticat planul trimis de Guvernul Orban pentru atragerea celor 30 de miliarde de euro de la UE. Liderul PLUS a adăugat că acesta este încă un motiv în plus ca cele trei partide care vor să formeze o coaliţie de guvernare să încheie cât mai repede „saga asta cu împărţirea de funcţii” şi să discute serios despre programul de guvernare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care ar trebui să aducă României câteva zeci de miliarde de euro pentru relansarea economiei şi pentru a finanţa reforme în sănătate şi în educaţie, de exemplu, nu poate fi un nou PNDL, ci trebuie să conţină reforme structurale. Să putem finanţa, în ciuda deficitului bugetar la care am ajuns în urma crizei provocate de PSD şi a crizei pandemice, investiţii, să susţinem digitalizarea şi, astfel, debirocratizarea administraţiei publice”, a scris Dacian Cioloş miercuri pe Facebook.
 
El a adăugat că cei din Comisia Europeană au criticat PNRR propus de Cabinetul Orban şi au spus că nu prevede nicio reformă serioasă în domenii cum ar fi digitalizarea, educaţia, protecţia mediului şi sustenabilitatea economică.
 
„Pentru a trece de la logica «absorbţiei cantitative de fonduri UE» la o logică de utilizare eficientă a banului public, noi credem că este nevoie de reorganizarea Ministerului Fondurilor Europene, pentru a facilita absorbţia fondurilor europene şi pentru a reduce birocraţia asociată cu proiectele care implică bani de la Uniunea Europeană. Comisia Europeană a criticat planul trimis de Guvernul Orban pentru atragerea celor 30 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, susţinând că PNRR nu prevede nicio reformă serioasă în domenii precum digitalizarea, protecţia mediului, sustenabilitatea economică, educaţia”, a completat Cioloş.
 
Acesta a mai spus că „este un motiv în plus să încheiem cât mai repede saga asta cu împărţirea de funcţii şi să discutăm serios programul de guvernare şi cum finanţăm măsurile şi angajamentele prevăzute acolo”.
 
Co-preşedintele Alianţei USR-PLUS Dacian Cioloş a afirmat marţi, referitor la „discuţiile asupra numelui de premier”, că mesajul USR PLUS este simplu: „am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început pentru România”.
 
Ministrul Finanţelor Florin Cîţu i-a transmis liderului PNL Ludovic Orban că nu se retrage ”sub nicio formă” din cursa pentru funcţia de premier, au declarat surse liberale pentru News.ro. Cîţu a fost susţinut în partid de Robert Sighiartău, Rareş Bogdan şi Raluca Turcan. Ludovic Orban le-a transmis colegilor de partid că vrea să obţină ori şefia Camerei Deputaţilor, ori funcţia de premier. UDMR este dispusă să-l susțină fie pe Ludovic Orban, fie pe Florin Cîțu pentru funcția de prim-ministru, declară surse politice pentru News.ro. Formațiunea maghiară consideră că PNL, partidul cu cele mai multe mandate în viitoarea coaliție de guvernare, are dreptul să propună premierul.
 
Negocierile pentru formarea unei coaliţii guvernamentale au ajuns din nou la un blocaj la întrunirea de marţi a liderilor PNL, USR-PLUS şi UDMR, în condiţiile în care Orban susţine că trebuie să respecte mandatul dat de partid, acela de a solicita postul de premier şi pe cel de preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru PNL. Orban a avansat propunerea ca el să fie premier, iar USR PLUS a cerut timp de gândire. Discuţiile vor fi reluate joi.
 
Dan Barna a propus marţi ca liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR să fie vicepremieri, iar Cătălin Drulă de la USR să preia şefia Camerei Deputaţilor.

Declaraţia de presă a lui Barna a nemulţumit atât UDMR, cât şi PNL, în sensul în care ambele formaţiuni i-au reproşat că ieşirile publice trebuie făcute nu individual, ci după ce există un concens între toate cele trei părţi implicate în negocierile pentru formarea unei coaliţii de guvernare. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.