Co-preşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a transmis, miercuri seară, un mesaj secretarilor de stat demişi de premierul Florin Cîţu: ”Sunteţi victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcţie pe care o ocupă şi cu voturile noastre”. ”Credinţa mea este că nu peste mult timp el va fi cel care va lua o pauză de guvernare”, afirmă Cioloş care a adăugat că speră că va exista în continuare aceeaşi coaliţie, dar cu alt premier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aş vrea să le transmit câteva gânduri colegilor din administraţie care au fost sau vor fi demişi de premierul Cîţu în aceste ore. Am trăit şi eu, în 2016, împreună cu toată echipa din guvernul pe care l-am condus, frustrarea şi sentimentele care vă apasă acum pe voi. Nu e simplu, ştiu ce aţi făcut în aceste luni, cu ce dedicare şi speranţe v-aţi început mandatele şi de ce greutăţi v-aţi lovit. Ştiu şi că nu v-a fost simplu să renunţaţi la alte angajamente pentru a intra într-o administraţie care se opune reformelor şi stilului nostru de lucru”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Dacian Cioloş.  

Acesta le-a transmis secretarilor de stat că nu au făcut nimic greşit.  

”Nu aţi făcut nimic greşit! Dimpotrivă, sunteţi victime ale unui prim-ministru care abuzează de o funcţie pe care o ocupă şi cu voturile noastre şi cu care de ceva vreme nu se mai poate lucra în interesul cetăţenilor.Credinţa mea este că nu peste mult timp el va fi cel care va lua o pauză de guvernare şi voi veţi face ce aţi început cu profesionalism. Vă mulţumesc şi sper să vă revăd la lucru cât mai repede în aceeaşi coaliţie, dar cu un alt premier”, a completat liderul USR PLUS.  

Deciziile privind eliberarea din funcţie a 26 secretari de stat, susţinuţi de USR PLUS, au fost deja publicate în Monitorul Oficial. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.