Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi seară, că obiectivul vizitei pe care o va face în Statele Unite ale Americii, săpămâna viitoare, este legat de cooperarea celor două state în domeniul economic adăugând, totodată, că îi va încuraja pe reprezentanţii Ford să continue investiţiile în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Această vizită am gândit-o în ideea de a construi pe relaţia solidă, dezvoltată în ultimii ani între România şi Statele Unite, pornind de la Parteneriatul Strategic pe care îl avem cu Statele Unite şi această experienţă pozitivă pe domeniul securităţii şi apărării, pe această încredere reciprocă între România şi Statele Unite care s-a construit în aceşti ani, să progresăm şi cu o componentă mai consistentă. Dată fiind şi situaţia favorabilă a modului în care evoluează economia în România, dar şi a acestei încrederi reciproce, cred eu că potenţialul economic e mult mai mare decât ceea ce avem noi în momentul de faţă”, a declarat, joi, la Realitatea TV, premierul Dacian Cioloş.

El a precizat că obiectivul principal al vizitei sale în SUA este legat de cooperarea celor două state în domeniul economic.

”Intenţia mea este ca prin aceste întâlniri să prezint potenţialul de dezvoltare economică al României şi să încurajez investitorii americani să vină să investească în România, atât prin întâlniri cu persoane din conducerea statului american, începând de la vicepreşedintele Biden, secretarul pentru comerţ, secretarul pentru energie, secretarul pentru agricultură, întâlniri cu oameni de afaceri din SUA”, a explicat prim-ministrul.

De asemenea, Cioloş a spus că un alt obiectiv al vizitei sale în Statele Unite ale Americii este acela de a îi încuraja pe reprezentanţii Ford să continue să investească în România.

”O să am şi o vizită la compania Ford pentru a îi încuraja să continue investiţiile în România. În ultimele luni am deblocat anumite probleme care împiedicau decizia Ford de a continua investiţia la Craiova”, a precizat Cioloş.

Prim-ministrul va pleca duminică într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 22-25 mai.

În cadrul vizitei, Dacian Cioloş va avea o întrevedere cu vicepreşedintele SUA Joseph Biden. De asemenea, şeful Executivului va avea întâlniri cu o serie de înalţi oficiali ai Administraţiei americane, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi cu membri ai comunităţii româneşti din zona Washington.

Conform unui comunicat al Guvernului, conceptul vizitei este construit în jurul sintagmei ”From shared security to shared prosperity”. Scopul este evidenţierea succesului Parteneriatului Strategic cu SUA în domeniul securităţii, precum şi articularea unei dimensiuni economice de o ambiţie similară, pornind de la profilul de astăzi al României, caracterizat prin creştere economică, stabilitate şi predictibilitate.

Din delegaţia oficială condusă de prim-ministrul Dacian Cioloş vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoş Tudorache, şi secretarul de stat Manuel Costescu, de la Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.