Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş a afirmat în legătură cu exploziile de la Crevedia că trebuie să vedem cum s-a ajuns în situaţia în care nişte companii private nu respecă legea şi a precizat că nimeni nu îndrăzneşte să nu respecte legea dacă nu are pe cineva în spate. El a mai declarat că lumea nu înţelege că statul nu are cum să funcţioneze bine cât timp este capturat. Cioloş a lansat un atac la adresa secretarului general al PSD Paul Stănescu, despre care a afirmat că gestionează numir în funcţii ăi are imfluenţă inclusiv asupra preşedintelui partidului, Marcel Ciolacu. De asemenea, europarlamentarul REPER mai susţine că PSD se comportă ca un hoţ de buzunare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dacian Cioloş a fost întrebat sâmbătă, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima Tv, cine ar trebui să răspundă în urma tragediei de la Crevedia şi cum ar reacţiona dacă ar fi premier, ce măsuri ar impune.

“În primul rând, evident că trebuie să răspundă cei care au produs accidentul respectiv, explozia. În primul rând, ei trebuie să răspundă”, a răspuns Dacian Cioloş

El a mai fost întrebat dacă i se pare normal faptul că patronii firmei din Crevedia au fost audiaţi după zece zile.

“Multe lucruri, multe semne de întrebare sunt acolo. Deci, vă spuneam, în primul rând, ei trebuie să răspundă de ceea ce s-a întâmplat, patronii firmei, da. Şi trebuie să mergem pe fir şi să vedem cum s-a ajuns la situaţia în care nişte companii private care funcţionează într-un stat de drept să nu respecte legea, pentru că au fost controale, am văzut foarte clar, au fost controale, s-au luat nişte măsuri, s-au luat nişte decizii acolo care nu au fost respectate. Nu îndrăzneşte nimeni în ţara asta să nu respecte legea dacă nu ştie că are pe cineva în spate”, a declarat Dacian Cioloş.

El a explicat că în acest caz este vorba despre fiul primarului din Caracal, iar acesta a ajuns edil pentru că a fost pus de Paul Stănescu de la PSD.

“Vedem că-i vorba de fiul primarului de la Caracal, care e deja de notorietate publică, că a ajuns primar pentru că l-a pus domnul Stănescu. Domnul Stănescu, ştim că controlează o mare parte din PSD. Puteţi să întrebaţi, mergeţi şi discutaţi un pic mai confidenţial, cu consilieri locali, cu primari ai PSD, nu doar din zona de sud şi din alte părţi şi vă spun cine e starostele lor. Vedem influenţa pe care dânsul o are în PSD, inclusiv asupra preşedintelui partidului, care e şi premier acum. Vedem cum în funcţii publice înalte sunt numiţi prin sinecuri politice oameni care vin din filiale şi atunci e evident cum funcţionează încrengătura asta deja de câţiva ani de zile. Pe mine asta mă surprinde, că oamenii nu înţeleg că statul nu are cum să funcţioneze mai bine câtă vreme este capturat şi vedem cum se comportă PSD-ul nu doar când e vorba de securitate, de siguranţa cetăţenilor şi când e vorba de funcţionarea economiei”, a precizat Dacian Cioloş.

El compară PSD cu un hoţ de buzunare.

“Nici măcar nu mai avem PSD-ul acela al lui Iliescu, despot luminat. Pentru că un despot luminat mai poate gândi pe termen lung, dar comportamentul PSD-ului acum e mai degrabă de un hoţ de buzunare. Ştiţi ca şi cel care debarcă în casă şi, speriat, bagă mâna în buzunar şi te pune să pui pe masă tot ce ai în buzunar şi pleacă cu ce ai. Cam asta e politica fiscală a PSD-ului într-o situaţie de criză”, a mai declarat Dacian Cioloş.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.