Premierul Dacian Cioloş va participa, luni, la ”Ora Premierului” în Camera Deputaţilor, pentru a discuta situaţia privind schimbările recente în rândul prefecţilor, dezbaterea având loc la solicitarea grupului ALDE.
Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a precizat că invitaţia pentru premier a fost transmisă de către ALDE, iar tema discuţiilor este legată de criteriile privind demiterea unor prefecţi în perioada recentă.
Potrivit lui Mircovici, Dacian Cioloş a confirmat deja prezenţa.
Guvernul a înlocuit miercurea trecută patru prefecţi, în judeţele Bacău, Constanţa, Neamţ şi Sălaj, fiind schimbaţi şi doi subprefecţi, în Botoşani şi Bucureşti. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, a precizat că evaluarea prefecţilor nu este încheiată astfel că noi decizii de schimbare sunt aşteptate pentru perioada următoare.
În urmă cu trei săptămâni, Executivul a schimbat alţi nouă prefecţi şi a numit un nou prefect şi în judeţul Iaşi, pe un post vacant.
După schimbarea celor nouă prefecţi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că această schimbare ar putea crea Executivului Cioloş "nişte probleme", urmare a informaţiilor care relevă că o parte dintre aceştia ar fi fost membri ai PNL.
La rândul său, copreşedintele ALDE Daniel Constantin a anunţat că formaţiunea a solicitat, printr-o adresă transmisă conducerii Camerei Deputaţilor, ca premierul Dacian Cioloş să prezinte în Parlament criteriile care au dus la numirea noilor prefecţi.




























