Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis, marţi, un mesaj preşedintelui Klaus Iohannis căruia îi atrage atenţia că tăcerea îl face complice la ceea ce numeşte ”mafia PNL-USR din Guvern”. ”478 de milioane de euro – fonduri europene nerambursabile destinate sprijinirii firmelor româneşti au ajuns pe mâna samsarilor imobiliari”, susţine Ciolacu, referindu-se la platforma informatică pentru Măsura 3, unde există suspiciuni cu privire la aplicaţiile depuse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Tăcerea vă face complice, domnule Iohannis!! Oare cât mai protejaţi mafia PNL-USR din Guvern??! Aţi închis ochii blajin când PNL a furat sute de milioane de euro în plină pandemie, cu achiziţiile de măşti şi ventilatoare de la UNIFARM. Acum staţi şi vă lustruiţi schiurile în timp ce miniştrii, pe care i-aţi pus peste capul poporului care a votat altceva, fură cu nesimţire şi banii europeni! 478 de milioane de euro – fonduri europene nerambursabile destinate sprijinirii firmelor româneşti au ajuns pe mâna samsarilor imobiliari”, a scris, marţi, pe Facebook, Marcel Ciolacu. 
 
Acesta susţine că ”miniştrii şi prietenii lor au dat iama, după bunul plac, prin platforma electronică, măsluind rezultatele în timp ce antreprenorii oneşti sunt în pragul falimentului”. 
 
”Tăcerea vă face complice, domnule Iohannis! Deşi, chiar şi această tăcere nu va împiedica DLAF şi OLAF să acţioneze. Unde vă veţi ascunde atunci când accesul României la banii europeni va fi blocat din cauza hoţiei guvernamentale monumentale PNL-USR??!”, a mai scris Ciolacu, adăugând: ”Sau daţi-i un telefon doamnei Kovesi de la Parchetul European să vă înveţe ce se întâmplă când banii europeni sunt furaţi fără jenă”. 
 
Corpul de control al prim-ministrului va investiga modul în care a fost aplicată Măsura 3 de ajutor de stat - granturi pentru IMM, a anunţat vineri prim-ministrul Florin Cîţu, după o întâlnire cu ministrul Economiei Claudiu Năsui, care a afirmat că această măsură nu îşi atinge scopul, întrucât din cei 27.736 de aplicanţi, 8.275 au aplicat pentru imobile.
 
De asemenea, anunţul premierului vine după ce Hotnews a relatat joi seară că există suspiciuni că a fost viciat procesul de depunere a proiectelor şi că a fost influenţat modul în care arată listele, în condiţiile în care alte persoane în afară de administratori ar fi avut acces la datele de pe platforma de înscriere.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.