Premierul Marcel Ciolacu anunţă prelungirea aplicării Ordonanţei prin care sunt plafonate adaosurile pentru unele alimente de bază sau produse agricole. Conform acestuia, actul normativ va fi în vigoare până la finalul acestui an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am vorbit şi de prelungirea Ordonanţei cu plafonarea preţurilor la produsele agricole şi alimentare. Am văzut cu ce propunere a venit statul francez, cu un acord pe 5000 de produse, noi am avut o Ordonanţă care a vizat doar 14 produse, o vom prelungi această ordonanţă până la sfârşitul anului şi pe urmă şi Ministerul Agriculturii cred că trebuie să intrăm într-o practică europeană, să avem un acord cu producătorii şi cu retailerii”, a declarat, sâmbătă, Marcel Ciolacu, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD..
Acesta a precizat că, în paralel cu această măsură, trebuie continuat programul prin care se urmăreşte creşterea capacităţii de procesare a produselor alimentare în România, şi care ar urma să ducă la reducerea deficitului comercial, în special în zona produselor alimentare.
Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare au fost limitate, de la 1 august, pentru o perioadă de 3 luni, printr-o OUG aprobată de Guvern în 30 iunie.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.